Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cum îi „arde” statul pe investitori: pune o contribuție la șase luni de la prima moleculă de gaz scoasă din Marea Neagră

platforma_petroliera.jpg

Sursa imaginii: 
Pixabay (ilustrație)

Contribuția de solidaritate este din nou contestată, de această dată de compania Black Sea Oil & Gas. Cazul este relevant pentru că arată încă o dată diferența dintre dorința de a impune o taxă sau o contribuție, în cazul de față, și situația din economia reală.

Este vorba despre o contribuție de solidaritate introdusă de Uniunea Europeană, printr-un regulament, și preluată apoi în legislația românească. Dar, problema apare în cazurile atipice, iar Black Sea Oil & Gas este unul dintre acestea.

De ce? Mai întâi, trebuie spus că firma Black Sea Oil & Gas, deținută de un important fond de investiții internațional, a fost singura, până acum, din cele care au primit concesiunea din Marea Neagră care a ajuns să scoată gaze din perimetrul off shore. În vreme ce ceilalți investitori au amânat, din diverse motive, luarea unei decizii de exploatare, Black Sea Oil & Gas a continuat investițiile, chiar în pofida unei legislații deloc prietenoasă.

Desigur, nu trebuie să ridicăm o statuie celor care au ajuns până la momentul începerii exploatării. În fond, mobilizarea unor sume de bani în explorare și apoi exploatarea propriu-zisă fac parte din rațiunea de a dezvolta un business și de a obține profit.

Doar că anul trecut, atunci când compania deținută de fondul de investiții a scos prima moleculă de gaz din Marea Neagră toată lumea s-a mândrit, iar premierul și ministrul energiei s-au înghesuit la fața locului, la inaugurarea terminalului de gaze. De asemenea, oficialii au început să facă socoteli referitoare la cât va ajuta gazul extras din Marea Neagră economia românească să devină independentă de aprovizionarea din import.

Toată lumea a vrut să își asume un mic merit pentru începerea exploatării, chiar dacă în realitate mulți dintre decidenții politici nu aveau practic nicio contribuție.

Exuberanța s-a evaporat, însă, rapid. La sfârșitul anului trecut, politicienii care se băteau cu pumnul în piept pentru independența energetică a țării au transpus în legislația națională buclucașul regulament european care introduce o contribuție de solidaritate.

Acum, guvernul este pus în fața dosarului Black Sea Oil & Gas. Reprezentanții companiei au explicat motivele pentru care consideră că nu ar trebui să plătească noua contribuție de solidaritate. Pe de o parte, un argument important este că firma a început producția la jumătatea anului trecut. În șase luni din 2022, compania a obținut profit, dar după ce timp de patru ani, în perioada 2018-2021, a înregistrat pierderi din cauza investițiilor realizate.

Cu alte cuvinte, după patru ani de investiții și pierderi, în prima jumătate de an în care a început producția, statul s-a și grăbit să îi „ardă” pe investitori și să le ceară să plătească o contribuție de solidaritate. Iar acest lucru se întâmplă în pofida faptului că regulamentul european precizează clar că baza de calcul a profitului asupra căreia se aplică noua contribuție este calculată pentru un nivel cu 20% mai mare decât media din anii 2018-2021. Ce se întâmplă dacă în acei ani compania a avut pierderi și nu profit, regulamentul nu spune nimic. Iar decidenții politici români ridică din umeri în fața acestei situații și spun simplu: așa prevede legea.

Pe de altă parte, reprezentanții companiei arată și că în regulamentul european scrie că introducerea unei noi contribuții trebuie făcută doar în cazul în care nu există deja măsuri similare. Iar, România are în legislație, iar companiile energetice plătesc, impozite și taxe similare cu contribuția de solidaritate.

În esență, nu este vorba despre firma Black Sea Oil & Gas sau despre o sumă, ci despre un principiu. Statul ar trebui să încurajeze investițiile și să ofere posibilitatea recuperării lor. Nu să îi „ardă” pe investitori cu taxe și contribuții cu prima ocazie când aceștia reușesc să facă profit.

 
Cum îi „arde” statul pe investitori: pune o contribuție la șase luni de la prima moleculă de gaz scoasă din Marea Neagră