„Patriotismul economic”, din nou în discuție. Pot trece politicienii de la vorbe la fapte?

Concret, înțelegem că o dată cu luna mai a.c., când se va schimba șeful guvernului, va fi completat și programul de guvernare, în sensul că statul va interveni pentru a reduce deficitul balanței comerciale din două sectoare: industria alimentară și cea a materialelor de construcții.

Preocuparea pentru deficitul comercial record înregistrat de România este binevenită. În rare ocazii, politicienii fac referire la tema deficitului comercial, deși aceasta este una dintre cele mai dureroase ale economiei românești.

De exemplu, anul trecut, a fost încheiat cu un deficit al balanței comerciale enorm, de 34 miliarde de euro, cu 41% mai mult decât anul precedent. Deficitul a fost generat de creșterea prețurilor materiilor prime și materialelor importate, dar și de dependența tot mai mare de importuri.

De aceea, un program care să reducă deficitul comercial nu poate fi decât binevenit. Dar, ar trebui ca programul să fie mai concret. În ceea ce privește industria alimentară, România are deja în desfășurare planul național strategic, programul pe care se sprijină în următorii patru ani pentru accesarea fondurilor europene. Specialiștii cred că sectorul de procesare, cel care poate reduce semnificativ deficitul comercial, este în continuare subfinanțat.

Aici, statul nu poate interveni decât încercând să încurajeze dezvoltarea filierelor de produse prin integrarea materiilor prime autohtone în producția zootehnică și apoi mai departe în zona de procesare a produselor alimentare.

Este greu de spus dacă se vor găsi formule eficiente de ajutor de stat, pentru că astfel de programe sunt derulate de peste un deceniu, dar ele nu sunt eficiente. În sensul că, de ani buni, deficitul de produse agro-alimentare crește, în loc să scadă. Ceea ce înseamnă că până acum măsurile adoptate au dat doar parțial rezultate. În acest context, este greu de crezut că noile programe anunțate la modul general prin întărirea „patriotismului economic” vor fi eficiente pe termen scurt.

O altă temă adusă în discuție de Marcel Ciolacu este bitumul. Este un subiect real, dar deja foarte vechi. Se știe de mult timp că România importă o mare cantitate din bitumul folosit în sectorul de construcții. Mai exact, anul trecut, singurul producător de bitum din țară, compania Rompetrol Rafinare, a livrat doar 20% din necesarul de consum anual, care a fost de 700.000 de tone. Acum, când se încearcă mărirea ritmului de construire a infrastructurii rutiere ar fi ideal ca România să își crească și producția de bitum.

Desigur, este de neînțeles motivul pentru care singurul producător autohton nu și-a mărit producția, pentru că ar fi vândut fără probleme. Acum, însă, s-ar părea că bitumul devine proiect național. În vorbe. În fapte, vom vedea.

Recent, Mihai Ionescu, președintele Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), vorbea despre un proiect care să crească producția de bitum. Problema este că bitumul este legat de o rafinărie, respectiv de produsele obținute din rafinarea țițeiului. Ceea ce înseamnă că statul, dacă dorește să se implice în producția de bitum, are nevoie de o rafinărie.

Poate cumpăra statul o rafinărie? Teoretic, planul prezentat de ANEIR vorbește despre achiziționarea companiei Lukoil. Sau despre preluarea rafinăriei Vega de la Rompetrol, singura care produce acum în țară bitum. Proiectul este dificil de pus în practică, dar nu imposibil. „Patriotismul economic” este mai ușor de spus, decât de făcut. Vom vedea dacă viitorul guvern condus de un social-democrat va putea să treacă de la vorbe la fapte.