Ce poate face statul și ce nu poate face în industria asigurărilor

Care sunt, însă, așteptările de la o companie de stat, în general, și, în particular, de la o firmă de asigurări? Unii consumatori au o viziune  absolut nerealistă vis-a-vis de companiile de stat. În sensul că o parte a publicului crede că firmele de stat au obligația de a-și vinde produsele sau serviciile la prețuri mai mici decât media pieței. Unii consumatori cred că banii publici nu contează, că eficiența și profitabilitatea companiei sunt absolut nerelevante și că tot ceea ce contează este misiunea socială a firmei care se manifestă prin prețuri foarte mici, mai mici chiar decât costurile de producție.

O parte a publicului românesc trăiește cu o percepție greșită și anume aceea că firmele de stat sunt obligate să ofere produse sau servicii la prețuri foarte mici, pierderile contând puțin spre deloc și urmând a fi acoperite din bani publici.

Această viziune este complet eronată. Companiile de stat nu sunt nicidecum întreprinderi sociale, ci sunt firme care trebuie să funcționeze pe principiile guvernanței corporative, sunt companii care trebuie să urmărească obținerea de profit și, în general, sunt firme care trebuie să facă performanță la nivelul pieței.

Cine crede altceva se află într-o mare eroare, iar abordarea preponderent socială are șanse mari să ducă firma cu capital de stat către faliment. Exemple sunt destule, de la complexurile energetice la companii din sectorul de transport feroviar și de la compania națională aeriană până la societatea de distribuție a energiei termice din București.

Politicienii au știut să rezolve, în felul lor, problema companiilor de stat. În sensul că le-au populat de sus până jos cu clienți politici, au manevrat banii companiilor prin licitații în așa fel încât banii să se împartă la toată lumea, la partid, la ei înșiși și la firmele de casă. Politicienii au știut să dozeze activitatea companiilor de stat astfel încât acestea să obțină un profit oarecare, dar să poată fi și „căpușate” corespunzător.

În ultimii 20 de ani, s-au încercat tot felul de soluții pentru eficientizarea companiilor de stat. Unele au fost privatizate, altele au ajuns în faliment, iar o parte dintre firme au rezistat pe piață și au încercat, în cele mai multe cazuri fără succes, aplicarea principiilor guvernanței corporative.

În acest moment, planul României de a accede la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) face obligatorie aplicarea guvernanței corporative în companiile de stat. În ce măsură proiectul OECD va fi dus până la capăt, rămâne de văzut.

Să ne întoarcem la asigurări. Dacă firma de stat este făcută cu gândul că va vinde cele mai ieftine asigurări RCA de pe piață, soarta îi este pecetluită. Respectiv, se va transforma într-o nouă Euroins sau într-o nouă City Insurance sau într-o nouă Astra sau într-o nouă Carpatica. Dacă criteriile sociale și de preț vor fi puse înaintea celor de performanță economică, atunci firma are mari șanse să ajungă în faliment.

Dacă, însă, firma de stat va fi condusă de profesioniști, care vor fi lăsați să își facă meseria, sunt toate șansele ca firma să se impună pe piață. De altfel, fără a străluci, CEC Bank, de exemplu, reușește să aibă o cotă de piață decentă și este integrată perfect rigorilor din piața bancară.

CEC Bank, indiferent dacă este o companie cu capital de stat, s-a transformat într-o societate bancară care a reușit să se consolideze pe piață în lupta cu băncile importante, majoritatea cu capital străin.

Așadar, o companie de stat de asigurări are loc pe piață. Dar numai dacă este făcută cu gândul de a fi un actor corect și profitabil în sectorul asigurărilor. Dacă se ignoră acest lucru, în câțiva ani vom avea un nou faliment.