Accidentele de trenuri arată ce nu s-a făcut în 30 de ani în sectorul feroviar

Realitatea sistemului este sintetizată în câteva repere: viteza medie pentru trenurile de marfă este de 16 kilometri pe oră, iar pentru cele de călători ajunge la 40 de kilometri pe oră. Unele trenuri circulă cu o viteză mai mică decât în urmă cu 100 de ani.

Acestea sunt cifrele-cheie, iar întrebarea logică este: cum s-a ajuns aici? În România, ponderea transportului de marfă din total este de numai 12%, în timp ce transportul rutier este într-o proporție de 68%. Este limpede că din cauza slabelor rezultate ale infrastructurii feroviare, cele mai multe companii și-au orientat transportul produselor către sectorul rutier. Chiar și în absența unei rețele dezvoltate de autostrăzi, mărfurile au fost mutate pe infrastructura rutieră cu consecințe clare asupra mediului și asupra costurilor.

În schimb, Uniunea Europeană își asumă un obiectiv ambițios și anume 75% din transportul actual de pe căile rutiere să se transfere pe calea ferată și pe căile navigabile interioare. Acest lucru ar însemna ca transportul feroviar să se dubleze până în anul 2050. Desigur, toate aceste ținte par mult prea ambițioase pentru România.

Problema este deja veche și anume infrastructura feroviară, din care lipsesc investițiile și automatizarea, dar, în schimb, sunt foarte multe tronsoane cu restricții de circulație.

În plus, măsura referitoare la restituirea accizei pe carburanți transportatorilor rutieri a determinat o scădere a profitabilității transportului de marfă feroviar. Decizia a vrut să ajute la reducerea costurilor de transport rutier, dar practic a fost încă o lovitură dată folosirii căilor ferate.

Dincolo de viteza medie ridicolă pe care o obțin companiile de transport marfă, costurile au crescut substanțial. Principalele mărfuri care se transportă pe calea ferată sunt produsele petroliere, cerealele, materialele de construcții și materiile prime, precum minereu, bușteni, îngrășăminte chimice sau cărbuni.

Datele arată că, în perioada 2017-2019, transportul mărfurilor pe calea ferată, pe rutele principale, s-a dublat, ceea ce arată că indiferent de viteza redusă de transport sau de creșterea costurilor, companiile sunt interesate de utilizarea acestei infrastructuri.

În același timp, materialul rulant folosit de companiile feroviare este învechit, chiar dacă în perioada 2017-2019 numărul vagoanelor a scăzut, iar cel al locomotivelor electrice și diesel a crescut. Dar, numărul de unități de material rulant cumpărate în ultimii cinci ani a fost foarte mic, în comparație cu parcul deținut de firmele de profil. Ceea ce arată că investițiile în material rulant, vagoane și locomotive, sunt mici.

De altfel, tot reduse, practic insuficiente, sunt și investițiile în infrastructura feroviară. Marile companii, cu precădere cele din industria auto, cer de câțiva ani investiții publice în infrastructura feroviară. Rezultatele sunt modeste.

În schimb, analizele de specialitate recomandă alocarea de fonduri de la bugetul național și utilizarea eficientă a fondurilor europene. De asemenea, este nevoie de implementarea unui sistem modern de management al traficului, de creșterea gradului de automatizare și electrificare a căii ferate, precum și repararea sau modernizarea principalelor tronsoane de cale ferată, în special cele aflate pe coridoarele europene. Unele investiții au fost finalizate, cele aflate pe rutele din vestul țării care fac legătura cu granița, dar în continuare necesarul de investiții în toată țara este foarte mare. De aceea, accidentele, evident tragice, nu fac decât să semnaleze problemele de fond ale căii ferate.