Un program economic „de AUR”. Naționalizări și preempțiune fără costuri și obiective

Trăim, însă, timpuri de schimbare și poate că este instructiv să observăm câteva elemente economice ale programului de guvernare AUR. Din punct de vedere politic, partidul AUR are două caracteristici: o doză de agresivitate, verbală sau fizică, după caz, și o abordare anti-sistem, din care fac parte căile suveranistă și eurosceptică.

Desigur, viziunea politică își găsește o reflectare și în temele economice ale programului de guvernare. Respectiv, curentul suveranist apare când se spune că „pachetele majoritare de acțiuni ale OMV Petrom și ale altor companii strategice vor fi recuperate treptat, prin intermediul unei despăgubiri corecte, după ce se va verifica îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, inclusiv a celor de vânzare”.

Și, în completare, într-un alt paragraf al programului se arată că „statul român va fi deținătorul pachetului majoritar de acțiuni la companiile strategice, precum și la cele care prelucrează bogățiile naturale, iar cetățenii români vor avea acces facil și drept de preempțiune la cumpărarea de acțiuni la aceste companii”.

Ce avem noi aici? Câteva linii de acțiune. Cronologic, lucrurile par să stea în felul următor. Mai întâi, verificarea contractelor de privatizare, probabil a respectării clauzelor privind investițiile asumate. Apoi, definirea unei liste cu companii așa-zis strategice plus cele care prelucrează sau extrag bogățiile naturale ale țării. După aceea, va începe recuperarea treptată și prin despăgubiri corecte a pachetelor majoritare de acțiuni. Se înțelege că AUR nu își propune o naționalizare de tip comunist, în forță, ci una capitalistă cu plata pachetelor de acțiuni achiziționate. Desigur, la acest capitol ne putem întreba: cât ar putea costa statul român o recuperare treptată, prin plata unor despăgubiri corecte?

Pentru că nu avem o listă de companii care ar putea fi considerate strategice să luăm doar cazul Petrom, firmă nominalizată, de altfel, de programul de guvernare. Dacă ne raportăm la situația actuală de la Bursă vom vedea că un pachet de 31%, atât cât lipsește statului pentru a fi majoritar, valorează astăzi aproximativ 10 miliarde de lei, adică două miliarde de euro. Ceea ce reprezintă echivalentul autostrăzii Pitești-Craiova.

Desigur, aceasta este doar suma necesară pentru naționalizarea unei singure companii și în funcție de lista firmelor strategice este posibil ca fondurile bugetare necesare să fie de câteva ori mai mari. Întrebarea rămâne: unde va găsi statul 50-60 miliarde lei pentru a plăti naționalizarea firmelor strategice?

În acest moment, piețele financiare nu au reacționat. Nimeni nu crede că programul AUR ar putea să ajungă să fie pus în practică. Dar, totodată, dacă s-ar ajunge ca un guvern să încerce naționalizările despre care se vorbește în programul de guvernare AUR este clar că investitorii pe piețe vor încerca să speculeze momentul, ceea ce va duce la creșterea prețurilor de vânzare și la costuri mai mari pentru stat.

În fine, chiar dacă principiul „nomina odiosa” este valabil, merită menționate și numele „câtorva experți adevărați, suveraniști”, după cum îi numește chiar George Simion, care au contribuit la scrierea programului de guvernare și au participat la evenimentul de lansare. Este vorba despre Petrișor Peiu, Gheorghe Piperea și omul de afaceri Mugur Mihăescu. Este ironic faptul că suveraniștii de azi au fost în consiliile de administrație ale unor companii care s-au privatizat, precum Sidex Galați sau Romtelecom, au administrat cu onorarii substanțiale companii publice aflate în insolvență, precum RADET sau Oltchim sau au deschis trei localuri în București. Ceea ce arată că afacerile se pot face în ambele sensuri și la privatizare, și la naționalizare. Deocamdată, programul de guvernare AUR nu trebuie luat foarte în serios. Dar, nici ignorat. Căci tăcerea poate fi de AUR.