Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Președinta Comisiei Europene a anunțat un nou pachet de asistență în valoare de 1,6 mlrd euro pentru R.Moldova

ursula_2.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook/Maia Sandu

Aflată la Chișinău, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat un nou pachet de asistență financiară pentru R.Moldova. Este vorba de un ajutor de cca 1,6 miliarde euro. ”Moldova este inima politică a Europei în această săptămână. Mesajul nostru pentru cetățenii moldoveni este că noi vă susținem. Am văzut marea de drapele la Adunarea Națională ”Moldova europeană”. Sunt bucuroasă să anunț un nou pachet de asistență, cu un obiectiv dublu. ”Noi vrem să vă susținem pe Dvs, vrem să vă aducem mai aproape de UE”, a menționat oficialul european. 

”Acest pachet are cinci inițiative foarte concrete. În primul rând, vorbim despre tarifele pentru roaming dintre R.Moldova și Uniunea Europeană. În al doilea rând vorbim despre faptul că vom oferi sprijin economic adițional. Din octombrie 2021, UE a oferit peste un mlrd de euro R.Moldova, care include 300 mln euro sub formă de asistență macrofinanciară pentru acest an. Acum, în afară de aceasta, noi venim cu sprijin adițional, cu planul nostru economic și investițional pentru R.Moldova. Ținta noastră inițială a fost să ajungem până la 600 mln euro, finanțare adițională. Noutatea bună este că noi vom reuși practic să triplăm această sumă, într-adevăr cu o finanțare adițională pe care o să o mobilizăm. Acum putem să vorbim despre 1, 6 mlrd ceea ce va aduce la investiții directe în economia R.Moldova”, a menționat președinta Comisiei Europene.

A treia direcție a pachetului de sprijin vizează sectorul energetic. ”Criza energetică provocată de Rusia încă dăunează R.Moldova și aduce durere. Noi suntem aici să vă susținem, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Pe termen scurt, o să oferim peste 100 mln euro pentru a acoperi necesitățile imediate și anume pentru a ajuta populația vulnerabilă, să facem clădirile rezidențiale mai eficiente, din punct de vedere energetic și să ne pregătim pentru iarna viitoare”, a declarat președinta Comisiei Europene.

O altă inițiativă vizează reabilitarea căilor ferate. În acest sens, UE va aloca 50 mln euro. De asemenea, fonduri europene vor fi folosite pentru reziliența securității naționale. 

De asemenea, Ursula von der Leyen a mai declarat că va fi majorat numărul membrilor delegațiilor Uniunii Europene la Chișinău pentru a ajuta țara în parcursul european.

De partea sa, președinta Maia Sandu a mulțumit UE pentru toată susținerea oferită R.Moldova, menționân că, 1 iunie este o zi importantă pentru Republica Moldova și pentru prietenii și partenerii țării noastre, care vin în Moldova. ”Mâine vom spune cu mândrie: Bun-venit, Europa, la noi acasă”. ”Întreaga Europă se adună la Bulboaca, un sat frumos din țara noastră, să discute despre securitate, energie și despre o Europă mai bine conectată și mai prosperă. Este o onoare pentru noi să fim gazda summitului Comunității Politice Europene, la care participă 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali ai Uniunii Europene”.

”Faptul că a doua reuniune a Comunității Politice Europene are loc la aproximativ 20 de km distanță de granița cu Ucraina este o dovadă a unei unități tot mai puternice pe continentul european. Țările libere s-au unit pentru a proteja dreptul la viață și libertate a unui popor. Cetățenii noștri s-au unit și ei pentru a fi alături de ucraineni și pentru a spune răspicat că popoarele noastre doresc să trăiască demn acasă și să-și decidă singuri soarta”, a punctat șefa statului.