Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Salonul auto Detroit – a uitat America de criză?

Sâmbătă se deschide pentru public Salonul Auto de la Detroit, prima impresie fiind că producătorii se reîntorc la mașinile sport ce impresionează prin viteză și performanță și par mai puțin preocupați de modelele ecologice și cele economice. Sunt anunțate 50 de mașini noi, camionete și concepte. Așa-numitele ”automobile verzi” sunt puse în umbră de mașinile sport.

De la noua camionetă Ford F-150, cu caroserie construită aproape integral din aluminiu, la evoluţia Clasei C de la Mercedes-Benz, care a devenit mai spaţios şi în acelaşi timp mai uşor, producătorii fac eforturi pentru a reduce greutatea fiecărui automobil, îmbunătăţind astfel performanţele fără a creşte consumul de carburant.

Clienţii se pot aştepta astfel la modele mai economice din punct de vedere al consumului, cu siguranţă sporită datorită designului mai solid şi construcţiei din materiale inovatoare.

Companiile şi-au adaptat ofertele la evoluţia preferinţelor consumatorului american, aflat în căutare de automobile mai ”verzi” şi mai sigure, dar care nu sacrifică plăcerea de a conduce.

Având în vedere că Statele Unite sunt cea mai mare piaţă din lume pentru autoturisme de lux şi din categoria premium, clientul american exercită o influenţă deosebită asupra direcţiei în care evoluează industria auto.

Cea mai importantă lansare din acest an de la Salonul Auto de la Detroit este fără îndoială noua camionetă Ford F-150, următoarea ediţie a celui mai bine vândut model pe piaţa americană. Ford a vândut anul trecut în SUA 763.400 de mașini F-150, de 2,6 ori mai mult faţă de al doilea model al companiei după vânzări, Fusion, şi cu aproape 60% mai mult faţă de Chevrolet Silverado, locul 2 pe piaţa camionetelor.

Ford se laudă cu o caroserie produsă aproape integral din aluminiu, care ar trebui să sporească semnificativ eficienţa automobilului în ceea ce priveşte consumul de carburant. Echipa de promovare a companiei va trebui însă să depăşească un obstacol semnificativ: mai mulţi analişti au subliniat deja că aluminiul este mai puţin solid şi durabil decât oţelul, astfel că potenţialii clienţi vor trebui convinşi că economiile la pompă sunt mai importante decât costurile suplimentare de service şi primele mai ridicate plătite companiilor de asigurări.

Cum răspunde concurența?

General Motors, cel mai mare producător auto din SUA, pariază mai ales pe o camionetă, însă de mărime medie. GMC Canyon este un pick-up truck care atacă direct un segment de piaţă dominat de modele de la Toyota şi Nissan, sperând că inovaţiile şi rafinamentele introduse vor convinge clienţii să revină la marca americană. Pentru a se adresa preferinţelor în materie de consum de carburant, GM promite că peste doi ani modelul va fi disponibil şi cu motorizare diesel.

Cadillac a venit la Detroit cu un model sport ATS lăudat ca fiind mai uşor şi mai puternic decât BMW Seria 4. Tot în zona maşinilor sport, Chevrolet susţine că a reuşit să aducă performanţele modelului Corvette Z06 spre teritoriul supermaşinilor datorită utilizării materialelor mai uşoare.

Chrysler a adus în lumina reflectoarelor sedanul 200, construit pe o platformă dezvoltată împreună cu Fiat, noul proprietar al companiei, cu un design proaspăt şi numeroase îmbunătăţiri tehnice.

Producătorii sud-coreeni Hyundai şi Kia, cu ambiţii pe piaţa americană, atacă Cadillac şi Lexus pe segmentul premium cu noile sedanuri Hyundai Genesis şi Kia K900, promovate cu un design sport şi dimensiuni spaţioase.

Kia propune de asemenea un concept îndrăzneţ, GT4 Stinger, prin care speră să pună bazele unei familii de modele sport performante, dar cu preţuri mici.

Europa mizează pe lux și viteză

Europenii de la BMW, Mercedes şi Audi atacă în fieful constructorilor din Detroit cu modele dezvoltate se pare cu dedicaţie pentru clientul american - mai uşoare, mai rapide, mai luxoase, mai eficiente.

BMW a adus la Salon eficienţă prin noile Seria 1 şi Seria 2, dar şi performanţă, prin modelele sport M3 şi M4, mai uşoare decât predecesorii lor.

Mercedes mizează în continuare pe sedanul CLA, care a înregistrat anul trecut un succes răsunător în SUA, şi a prezentat la Detroit o variantă cu motorizare AMG în încercarea de a restrânge decalajul faţă de BMW şi Audi. De asemenea, marca deţinută de grupul Daimler propune consumatorului american noile modele GLA şi GLK, care atacă direct seriile X de la BMW şi Q de la Audi.

Audi, susţinut de resursele uriaşe ale gigantului Volkswagen, şi-a dezvoltat prezentarea de la Detroit în jurul supercar-ului S8 şi agilei A3, mizând de asemenea pe lux şi eficienţă, după ce a transformat expoziţia de tehnologie CES 2014 de la Las Vegas într-un mini salon auto, anunţând un parteneriat cu Google prin care vrea să aducă Android în automobil.