Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Atena: Un sfert din bugetari ar putea fi concediaţi

grecia.jpg

Reprezentantul FMI în Grecia. REUTERS/John Kolesidis

Guvernul de la Atena ar putea fi obligat să concedieze un sfert din numărul total de bugetari dacă vrea să mai primească finanţare de la creditorii internaţionali, anunţă surse apropiate negocierilor. Măsura, care trebuie îndeplinită până în 2015, înseamnă darea afară a aproximativ 150.000 de bugetari.

Cererea de a concedia aproximativ 150.000 de salariaţi bugetari este cel mai mare obstacol în negocierile cu instituţiile financiare internaţionale. Problema e că dacă nu sunt îndeplinite astfel de cerinţe, Grecia nu mai primeşte banii de care are nevoie pentru a supravieţui şi apoi pentru a ieşi din criză. Statul elen avea aproape 670.000 de angajaţi în luna octombrie a anului trecut, cifră care nu include însă şi posturile din companii de stat, precum cele de transport public.

Reprezentanţii FMI şi ai Uniunii Europene spun că în Grecia sunt prea mulţi funcţionari, iar multe posturi sunt chiar dublate, lucru cu care autorităţile de la Atena sunt se pare de acord. Numai că punerea în practică pare o sarcină grea într-o ţară în care protestele anti-austeritate sunt la ordinea zilei. Cert e că disponibilizarea a 150.000 de bugetari este cea mai importantă pre-condiţie pentru ca Grecia să primească următoarea tranşă de bani, adică de 2,8 miliarde euro, şi care ar trebui transferată statului elen în luna aprilie.

După mai mult de o săptămână de negocieri, cele două părţi nu au reuşit să ajungă la un acord, transmite postul de televiziune Bloomberg. Grecia are în derulare un acord de finanţare externă de 130 miliarde euro cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, în prelungirea unui program anterior de finanţare, de 110 miliarde euro. Guvernul elen trebuie să atingă numeroase ţinte stricte privind deficitul bugetar pentru a obţine tranşele din împrumut, inclusiv în privinţa reducerii numărului de funcţionari publici.

Anul trecut, instituţiile financiare internaţionale au amânat cu doi ani, până în 2016, termenele pentru atingerea ţintelor de reducere a deficitului bugetar, după formarea unui guvern sub conducerea premierului Antonis Samaras. Acesta a găsit cu dificultate susţinere în Parlament în urma a două runde de alegeri cu rezultate fragmentate, în timpul cărora s-a pus în discuţie ieşirea statului din zona euro.

Potrivit condiţiilor din acordul de finanţare externă încheiat în 2010, Grecia trebuie să concedieze 25.000 de angajaţi din sectorul public în acest an şi un total de 150.000 până la finele lui 2015. În timp ce salariile bugetarilor au fost reduse cu 20% în ultimii 4 ani, fără a pune la socoteală eliminarea unor sporuri şi bonusuri, locurile de muncă ale funcţionarilor publici din Grecia sunt protejate prin constituţie.

Aproximativ jumătate din cheltuielile publice ale guvernului elen reprezintă salarii şi pensii.