Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Deschiderea băncilor din Cipru a fost amânată

deschiderea-bancilor-cipru-fost-amanata.jpg

Băncile din Cipru rămân închise cel puţin până joi, 28 martie (Foto: AFP/Louisa Gouliamaki).

Tensiunile persistă în Cipru, după ce autorităţile au anunţat că nici miercuri nu se vor deschide băncile, închise deja de mai bine de o săptămână, în aşteptarea unui acord european privind salvarea ţării. Acordul a fost aprobat, însă iată că deschiderea băncilor a fost din nou amânată.

Decizia a fost luată de ministrul de Finanţe, Michalis Sarris, la sfatul guvernatorului Băncii Centrale a Ciprului, Demetriades Panicos, de teama unor retrageri masive de capital. Iniţial, se dorea ca închise să rămână doar cele două bănci vizate de acord: Laiki, ce va fi închisă de-a dreptul şi Bank of Cyprus, ce va fi drastic restructurată.

Chiar dacă cele mai mari depozite se află la aceste două bănci şi vor fi îngheţate pentru a putea fi taxate, există însă temeri că şi celelalte bănci vor fi afectate de închiderea depozitelor existente, ca urmare a unui efect de contagiune.

Panica deponenţilor s-ar putea extinde însă nu doar în Cipru, avertizează analiştii, care merg mai departe şi spun că următoarele ţări pe listă vor fi Malta şi Luxemburgul, ale căror sectoare bancare înfloritoare s-ar putea prăbuşi la fel ca sistemul bancar cipriot, oricâte garanţii oferă Bruxelles-ul că nu va fi aşa. Deja, oficialii maltezi, dar şi cei luxemburghezi se aşteaptă la ce este mai rău, pentru că sistemele lor bancare sunt la fel de disproporţionat de mari cum este cel din Cipru, unde acesta depăşeşte PIB-ul de şapte ori, generând "o economie de cazino", cum spun francezii, sau "un model de afaceri disfuncţional", cum spun germanii.

Toate aceste temeri, cumulate cu deciziile dure luate în privinţa Ciprului, unde marii deponenţi ar putea pierde până la 40% din banii depuşi, vor provoca un exod al capitalului şi Statele Unite vor fi principalul beneficiar, spun analiştii. "Este un cadou pentru băncile din Statele Unite, întrucât Europa s-a transformat în America Latină", a afirmat Dick Bove, directorul unei firme de consultanţă în domeniul financiar, care estimează că exodul început deja se va acelera în următoarea perioadă, cu efecte greu de anticipat pentru sectorul bancar european.

 
Analistul financiar Constantin Rudniţchi