Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bănci europene cheie retrogradate de Fitch

bce_banci.jpg

Sediul BCE din Frankfurt.

Agenţia de evaluare financiară Fitch a retrogradat perspectiva ratingurilor pe termen lung a 18 bănci din Uniunea Europeană, între care se găsesc şi bănci mamă ale instituţiilor de credit din România, un semn prost pentru sistemul bancar în general dar şi mai ales pentru cel românesc.

Fitch Ratings a revizuit în scădere, de la stabilă la negativă, perspectiva ratingurilor pe termen lung a 18 bănci comerciale din Uniunea Europeană, în timp ce perspectiva ratingurilor altor 18 instituții europene de creditare rămâne negativă. Decizia Fitch e motivată de faptul că, după intrarea în vigoare a măsurilor vizând crearea Uniunii Bancare, nu ar mai fi clar cine va salva băncile de la un eventual faliment. De asemenea, agenția de evaluare financiară apreciază că Uniunea Bancară va reduce supervizarea băncilor la nivel național, controlul urmând a fi preluat de BCE, fapt pe care analiştii agenţiei nu îl văd pozitiv.

Printre instituțiile a căror perspectivă de rating a fost revizuită în scădere, de la stabilă la negativă, se află: băncile germane Commerzbank și Deutsche Bank, cele austriece Erste Group Bank, Raiffeisen Bank International și UniCredit Bank Austria, cele britanice Lloyds Banking Group și Royal Bank of Scotland și grupul francez Societe Generale. Fitch a anunțat că perspectiva ratingurilor altor 18 instituții europene de creditare rămâne negativă. Printre ele se află Bankia sau ING Group Olanda. Majoritatea acestor bănci retrogradate de Fitch este prezentă pe piața din România, ceea ce nu vine ca o veste prea bună pentru sistemul bancar românesc.

Dacă agenţia de evaluare financiară depunctează băncile tocmai din perspectiva schimbărilor care se anunţă în sistemul de control al acestora, FMI spune, dimpotrivă, că Uniunea Bancară este soluţia magică pentru ieşirea din criză şi pentru ca Uniunea Europeană să aibă un viitor prosper. O spune reprezentantul Fondului Monetar Internaţional în România, Guillermo Tolosa, într-o conferinţă pe tema noilor reglementări din sectorul bancar. Oficialul de la Washington a arătat astfel că existenţa unui supervizor comun al băncilor are avantaje importante, precum faptul că acest reglementator poate monitoriza dacă reglementările se respectă în întregul bloc comunitar. Totodată, un astfel de organism este mai puţin atras de interesele locale, a mai susţinut reprezentantul FMI. « România a fost afectată de importul de instabilitate din restul Uniunii Europene, aşa că va beneficia şi de avantajele unui singur supervizor al băncilor », a continuat Tolosa.

Între timp, la Banca Centrală Europeană se avansează în direcţia creării Uniunii Bancare. În curând, mai precis la sfârșitul lunii mai, vor începe testele de stres adică verificarea calității activelor băncilor, în particular a celor din zona euro. Precedentele teste de stres din Uniunea Europeană au fost criticate pentru că nu au ținut cont de deținerile de obligațiuni guvernamentale de către instituțiile de creditare. În perioada de vârf a crizei din zona euro, unele bonduri au fost sub o presiune intensă. Acum, BCE promite să ţină cont la evaluare de toate dar absolut toate vulnerabilităţile sistemului bancar european înainte de a prelua supervizarea instituţiilor financiare din Uniunea Europeană, supervizare care se face acum la nivel naţional.