Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Grecia mai bate un record negativ

grecia-mai-bate-un-record-negativ.jpg

Proteste în faţa Parlamentului grec (Foto: Reuters/John Kolesidis)

Rata şomajului din Grecia a atins un nou record în luna ianuarie, de 27,2%, faţă de 25,7% în decembrie. Anunţul a fost făcut joi de biroul de statistică de la Atena, citat de cotidianul elen Kathimerini.

Nivelul şomajului din Grecia este de peste două ori mai mare comparativ cu media la nivelul zonei euro, care se situează la 12%.

Cei mai afectaţi sunt tinerii de până în 24 de ani, în cazul cărora vorbim de un şomaj de 59,3%. Femeile au dificultăţi mai mari pe piaţa muncii, cu o rată a şomajului de 31,4%, faţă de 23,9% pentru bărbaţi.

Grecia ar putea înregistra în 2013 al şaselea an consecutiv de contracţie economică.

Şomajul din Uniunea Europeană şi zona euro a înregistrat în februarie noi rate record: 10,9% în UE şi 12% în clubul euro, potrivit datelor anunţate marţi de Eurostat.

Spania a înregistrat cel mai ridicat şomaj din UE în ianuarie, mai exact de 26,3%. În aceeaşi zonă se află Grecia, cu 26,4%, dar în decembrie, întrucât statul elen nu a raportat nici o cifră pentru primele două luni ale acestui an, potrivit Eurostat. În total, cinci ţări nu au furnizat date pentru luna februarie.

Există şi poveşti de succes în privinţa şomajului. De exemplu, Austria, care a înregistrat cea mai mică rată a şomajului în februarie, 4,8%.

 

Şomajul în România

 

România a avut în februarie o rată ajustată sezonier de 6,7%, în scădere de la 7,3% în aceeaşi lună a anului trecut, dar în urcare de la 6,6% în ianuarie.

Cinci ţări din UE au înregistrat un şomaj mai mic decât România în februarie, respectiv Austria (4,8%), Germania (5,4%), Lituania (5,5%), Olanda (6,2%) şi Malta (6,6%).

Şomajul crescut este un nou semn că economia zonei euro s-a contractat în primul trimestru. Uniunea monetară s-a aflat în recesiune în ultimele cinci trimestre, iar trendul se va menţine şi în primele trei luni ale acestui an, potrivit unui sondaj în rândul analiştilor, realizat de Bloomberg şi citat de Mediafax.

"Şansele unei revigorări a cererii de consum vor rămâne probabil limitate pentru o perioadă, din cauza politicii fiscale mai austere din mai multe ţări, a condiţiilor încă dificile de obţinere de credit, a şomajului ridicat şi încă în creştere, precum şi a puterii de cumpărare reduse. Este valabil mai ales pentru ţările de la periferia sudică a zonei euro şi ne aşteptăm ca scăderea PIB prelungită din Spania şi Italia să afecteze considerabil PIB al uniunii monetare în acest an", spune Howard Archer, economist la IHS Global Insight Londra.

Banca Centrală Europeană estimează o contracţie de 0,5% pentru zona euro în acest an.

Comisia Europeană anticipează o rată a şomajului de 12,2% pentru 2013 şi de 12,1% pentru anul următor.