Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Dăianu (BNR), despre aprecierea francului elveţian: Băncile ar trebui să fie interesate de o restructurare a creditelor

O posibilă soluţie pentru clienţii cu credite în franci elveţieni este restructurarea datoriei la bănci. O spune la RFI Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României. Francul a înregistrat joi o apreciere record faţă de euro şi leu. ULTIMA ORĂ: Cursul francului elveţian anunţat de BNR a crescut vineri cu 2,2%, la 4,4228 lei/franc şi a atins un nou maxim.

Daniel Dăianu declară că "pentru unele persoane care au venituri modeste, venituri sub modeste, situaţia poate să devină extraordinar de delicată şi aici aş vrea să subliniez două principii care pot să devină şi reguli în a încerca să surmontezi o situaţie şi care implică toate părţile implicate. Un principiu ar fi faptul că are sens să procedezi la o restructurare, deci să se practice o restructurare. Nimeni nu are de câştigat, nici băncile nu au de câştigat, dimpotrivă, dacă un număr însemnat de cetăţeni, de firme, nu-şi pot onora datoriile, nu pot să plătească. Iar restructurarea ar trebui să fie facilitată acum, când dobânzile sunt mici. Ar avea de câştigat şi cei care au luat credite, este mai bine să se restructureze o datorie atunci când dobânzile sunt mici, decât atunci când dobânzile sunt mari. Peste tot în lume trebuie să se procedeze la aşa ceva. Deci băncile în primul rând ar trebui să fie interesate. Tot astfel şi cetăţenii să încerce să-şi restructureze datoriile".

Al doilea principiu în opinia lui Daniel Dăianu este legat de "împărţirea poverii (...). Aşa este şi fair, aşa este corect, povara să fie împărţită între părţile implicate. Şi în fine, legat de împărţirea poverii şi de situaţia foarte dureroasă pentru nu puţini cetăţeni, eu mi-aş permite să fac o analogie. Există programul special pentru contractarea primei locuinţe, un program care încearcă să faciliteze construcţia de locuinţe şi să uşureze oamenilor accesul la o locuinţă nouă. Acest program include o componentă de subvenţie, care este de judecat nu numai prin prisma hai să spunem a unui ajutor ce ar avea o dimensiune socială, ci este chiar un stimulent pentru activitatea economică. Mutatis mutandis, se poate spune că a încerca să rezolvi într-un fel situaţia de acum, dincolo de ceea ce înseamnă restructurarea unor datorii implică cam acelaşi lucru din punct de vedere al împărţirii poverii. Acum exprim un punct de vedere, fiind membru al Consiliului de Administraţie, aş putea să fiu suspectat de partizanat instituţional, dar banca centrală a unei ţări are ca principale misiuni stabilitatea financiară şi stabilitatea preţurilor. Ea nu poate să adopte şi nici nu intră în mandatul ei să adopte măsuri de susţinere a unor programe care au vădită tentă de sprijin social. Asemenea măsuri intră în ograda Guvernului (...). Am făcut această analogie pentru a vedea că nu trebuie să-i ceri Băncii Naţionale mai mult decât are mandat să facă şi ceea ce poate să facă. Este drept că o bancă centrală trebuie să fie preocupată de gradul de euroizare, dolarizare şi să încerce să descurajeze împrumuturile în valută şi BNR a încercat să facă aşa ceva. Nu s-a putut suficient şi nu au avut eficacitate îndemnurile, exortaţiile, unele măsuri şi fiindcă regulile UE, această piaţă unică a libertăţii de circulaţie a capitalului, au îngreunat foarte mult misiunea băncilor centrale din Europa centrală şi de răsărit. În plus, băncile străine, care controlează în mod covârşitor pieţele financiare din Ungaria, Polonia, România, Croaţia, Cehia au practicat aceste împrumuturi, le-au dezvoltat. Este greu acum să dai înapoi, să repari ceea ce s-a produs de-a lungul a mai multor ani, cu părţi bune, cu părţi rele, care au ieşit la iveală în condiţiile crizei".

 
Daniel Dăianu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre aprecierea record a francului elveţian