Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Românii muncesc pentru bani, nu din pasiune

Opt din zece români sunt de părere că ţara poate ieşi din criza economică doar prin muncă şi efort, arată o cercetare făcută de o firmă de relaţii publice. Cu toate acestea, 3 din 5 români spun că ziua de 1 Mai trebuie sărbătorită prin repaos şi odihnă.

Opt din zece români sunt de părere că ţara poate ieşi din criza economică doar prin muncă şi efort, arată o cercetare făcută de o firmă de relaţii publice. Cu toate acestea, 3 din 5 români spun că ziua de 1 Mai trebuie sărbătorită prin repaos şi odihnă.

Studiul demostrează că puţini sunt românii care merg la muncă din pasiune. Astfel, aproape jumătate dintre angajaţi, adică  44,5%, declară că vin la serviciu pentru salariul lunar, în timp ce o treime, adică 32 de procente, spun că muncesc din pasiune.

Românii se consideră mai degrabă un popor harnic (55,4%) decât unul leneş (44,6%). Ca modele de urmat, ei cred că printre cele mai muncitoare popoare sunt germanii (44,5%), japonezii (35,12%) şi chinezii  (13,42%).

Întrebaţi despre relaţia dintre mediul privat şi sectorul public, cei mai mulţi români (peste 62%) consideră că angajaţii de la stat muncesc mai puţin decât cei din sectorul privat, în timp ce 29% sunt de părere că toţi românii muncesc la fel de mult. Doar 8,5% dintre români sunt de părere că angajaţii de la stat muncesc mai mult decât cei de la privat.

Unul din trei români munceşte ore suplimentare cel puţin o dată pe săptămână, în timp ce 18% dintre aceştia petrec un week-end la birou o dată pe lună, iar 12% se duc în week-end la birou o dată pe trimestru. Doar 8% dintre români nu se abat de la orarul de muncă stabilit cu angajatorul. Deşi lucrează ore suplimentare, doar 13% dintre declară că sunt întotdeauna plătiţi corespunzător pentru acestea, în timp ce 22% sunt plătiţi ocazional pentru timpul petrecut peste program la locul de muncă. Unul din trei români, pe de altă parte, lucrează ore suplimentare fără a fi plătit corespunzător.

În ceea ce priveşte relaţia şef-angajat,  românii sunt de părere, într-o măsură covârşitoare, că, pentru a menţine o atmosferă pozitivă la locul de muncă, este foarte importantă comunicarea angajator - angajat (98,6%). Şedinţele sunt încă cel mai utilizat instrument de comunicare dintre şefi şi angajaţi (48,2%), urmate la mare distanță de newsletterele interne (17,5%) şi evenimentele organizate în cadrul companiei (15,25%)

Românii nu au o percepţie pozitivă despre patroni, 68,9% dintre respondenți spunând că aceştia din urmă nu sunt modele de urmat în spiritul respectului faţă de muncă.

La studiul realizat de firma Rogalski Grigoriu Public Relations au participat peste 5.800 de respondenţi cu vârsta de peste 18 ani.