
Economie
350 de milioane de lei pentru programul "Prima Mașină"
prima-masina-pentru-tineri-program-garantat-stat.jpg

Persoanele care cumpără un autovehicul prin programul "Prima maşină" vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, la un cost al maşinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, (aproximativ 11.000 de euro) şi cu o dobândă subvenţionată în proporţie de 50%.
De acest program pot beneficia toate persoanele fizice cu vârsta de minimum 18 ani, care obțin venituri și care îndeplinesc și celelalte criterii de eligibilitate, printre care să facă dovada, cu declaraţia pe proprie răspundere, că nu au mai deţinut în proprietate un autoturism nou, iar cu copia facturii proforma emise de vânzător să ateste că autoturismul achiziţionat prin program este nou, îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului EURO 5, este achiziţionat de la o persoană juridică care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor,
În plus, cumpărătorul trebuie să achite un avans de minimum 5% din preț și asigurarea CASCO, care va acoperi cel puţin riscurile de avarii şi furt. Obligația de a avea poliță CASCO este pentru întreaga perioadă în care mașina este în garanție.