Lupta împotriva evaziunii fiscale, un pariu la nivel mondial

Ceea ce unii numesc "evaziune fiscalǎ" pentru mii de avocaţi şi experţi financiari înseamnǎ "optimizare fiscalǎ". Cînd unii oameni politici sau jurnalişti sau comentatori avizaţi vorbesc de rolul nefast al "paradisurilor fiscale", patronii, bancherii, investitorii evocǎ existenţa unor "iaduri fiscale".  Iar punctul de vedere al unui personaj public precum Gérard Depardieu, mare actor francez care a decis sǎ devinǎ rus, nu este chiar de ignorat. Cînd el spune "am pornit în viaţǎ de la zero, am cîştigat bani numai prin munca mea şi prin talentul meu, iar acum plǎtesc la stat 85 la sutǎ din ce cîştig", indignarea sa poate fi înţeleasǎ. Presa francezǎ evocǎ deseori fiscalitatea din Franţa ca fiind una dintre cele mai ridicate din lume, ca sǎ nu mai spunem cǎ unii oameni care dispun de o avere importantă achitǎ un impozit de sutǎ la sutǎ, ceea ce este pe cît de greu de imaginat, pe atît de greu de explicat.

La capitolul paradoxurilor legate de evaziunea fiscalǎ mai meritǎ sǎ evocǎm însǎ cîteva. Cît timp economia a mers bine, adicǎ pînǎ prin 2007-2008, lupta împotriva paradisurilor fiscale a fost mai mult evocatǎ sau mimatǎ, decît efectiv pusǎ în practicǎ. Adevǎrata mobilizare a început doar cînd guvernele ţǎrilor occidentale, cu Statele Unite în frunte, au descoperit cǎ sunt confruntate cu deficituri enorme. Si atunci şi-au propus sǎ gǎseascǎ noi surse de încasǎri. Pînǎ în urmǎ cu cinci sau şase ani, dupǎ cum scrie cotidianul Le Monde, în materie de tranzacţii financiare democraţiile s-au dovedit mai degrabǎ laxiste, ipocrite şi dispuse la o anumitǎ complicitate cu marile firme şi societǎţi.

 În aceste condiţii nu trebuie sǎ ne mire faptul cǎ Uniunea Europeanǎ este confruntatǎ cu propriile sale paradisuri fiscale, apǎrute chiat în sînul zonei euro. De unde şi presiunea exercitatǎ acum asupra Austriei şi a Luxemburgului de a adopta reguli de transparenţǎ. Ceea ce nici una şi nici cealaltă nu vor face imediat. În culise, primul ministru luxemburghez Jean-Claude Juncker ţine urmǎtorul discurs: dacǎ Luxemburgul adoptǎ în mod brutal reguli de transparenţǎ şi renunţǎ la secretul bancar, o imensǎ sumǎ de bani va fi retrasǎ în timp record din bǎncile ducatului, şi întreaga Europǎ va avea de suferit în urma unei astfel de operaţiuni. Europenii sunt cu ochii şi pe Irlanda, care a devenit… primul paradis fiscal pentru americani. Si aceasta întrucît Irlanda impune firmelor strǎine cele mai mici impozite din Europa: 12,5 la sutǎ. Ori, cum scrie tot Le Monde, acest fapt destabilizeazǎ întreaga Europǎ. Franţa militeazǎ în acest condiţii pentru o armonizare fiscalǎ pe întregul teritoriu european, operaţiune care sǎ includǎ şi Elveţia. Iar în perspectivǎ, pentru ca liberalismul şi capitalismul sǎ nu fie sinonime cu ideea de junglǎ pe planetǎ, o armonizare fiscalǎ globalǎ devine imperativǎ. Pînǎ atunci însǎ mai e mult de lucru. Pentru cǎ în contextul junglei fiscale deja create, existǎ mari grupuri care nu plǎtesc fiscului nimic.

 Administraţia Statelor Unite a pornit o veritabilǎ ofensivǎ împotriva unor grupuri precum Apple, Google, Microsoft sau Amazon. Pentru cǎ modul în care aceste societǎţi reuşesc sǎ nu plǎteascǎ impozit, sau sǎ nu ţinǎ cont de regulile fiscale din ţǎrile unde îşi desfăşoare activitatea, a devenit scandalos.

Un exemplu absolut uluitor este, dacǎ tot evocǎm acest cuvînt, "scandalos", modul în care firma Apple, prin artificii perfect legale dar care provoacǎ stupefacţie, reuşeşte sǎ nu fie domiciliatǎ fiscal nicǎieri. Iatǎ de ce Statele Unite, ţara din lume care este cea mai ataşatǎ liberalismului economic, aşa spune chiar ultraliberalismului, a devenit purtǎtoarea de stindard în lupta pentru lichidarea secretului bancar. Pe urmele americanilor s-au lansat în bǎtǎlie şi britanicii, care şi ei laudǎ fǎrǎ încetare avantajele globalizǎrii, care dispun de una dintre cele mai puternice citadele financiare din lume, dar care au descoperit la rîndul lor cǎ "aşa nu se mai poate". Dupǎ cum spun experţii, evaziunea fiscalǎ devenitǎ o veritabilǎ industrie "legalǎ", o practicǎ juridicǎ şi aproape o artǎ, diabolicǎ, aduce Statelor Unite şi Europei pierderi anuale de 10 000 de miliarde de euro. Bani cu care s-ar putea ieşi din crizǎ imediat, dacǎ… dacǎ ar intra în circuitul legal. Iatǎ deci şantierul care s-a deschis în faţa democraţiilor occidentale, un şantier gigantic. Nici o victorie imediatǎ nu se anunţǎ în acest context la orizont, în orice caz nu dupǎ aceastǎ reuniune de la Bruxelles. Dar discuţiile vor continua şi urmǎtoarea etapǎ va fi, în iunie, reuniunea grupului G8.