Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Divorţează Europa de FMI?

le-monde.jpg

Sursa : Le Monde

Un zvon pare să se confirme din ce ce în ce mai mult : este vorba de divorţul dintre Uniunea şi Comisia Europeană, pe de-o parte, şi Fondul Monetar Internaţional, de cealaltă parte...Cotidianul american Wall Street Journal a luat pulsul acestei relaţii şi a constatat că acesta este din ce în ce mai slab.

Fondul Monetar Internţional şi zona euro au fost aruncaţi unul în braţele altuia de declanşarea crizei datoriilor din Grecia la începutul anului 2010, însă acum oficiali din ambele tabere afirmă că s-ar putea ajunge la un divorţ după o relaţie care şi aşa nu a fost una lipsită de probleme, scrie Wall Street Journal. Cotidianul spune că ultimul episod tensionat s-a consumat recent, la Washington, când cele două părţi nu au ajuns la un acord asupra...problemei greceşti, mai precis asupra felului în care Atena ar trebui să ducă mai departe reformele. Abătându-ne puţin de la articol, trebuie să spunem că discuţiile pe acest subiect au fost suspendate şi pentru că, pe de-o parte FMI crede că Grecia va trebui probabil să adopte noi măsuri de austeritate, cu impact de 6,7 miliarde de euro, în perioada 2014-2016, pentru a atinge obiectivele de ajustare fiscală, cu 2,6 miliarde de euro mai mult decât era prevăzut în acord. Mai mult însă, FMI – şi asta a iritat Germania – mai crede că Atena are nevoie şi de ştergerea unei părţi a datoriilor către creditorii internaţionali pentru ca îndatorarea ţării să coboare sub 124% din PIB până în 2020.

Wall Street Journal spune, revenind la articol, că iniţial totul a început bine şi aminteşte că sosirea la Atena a primei misiuni FMI în aprilie 2010 a fost descrisă extrem de elogios : e "aproape ca şi cum puşcaşii marini americani ar fi ajuns într-o zonă de război". Primele tensiuni nu au întârziat să apară :  FMI a adus un program standard, fără să ţină cont că opţiunile Greciei erau foarte limitate din cauza apartenenţei la zona euro. "Grecia este cel mai trist caz dintre toate. (...) Programul a fost greşit de la început", afirmă un înalt oficial citat de cotidianul american. Au fost însă şi certuri privind proiecţiile economice ale Greciei, restructurarea sectorului bancar şi ratele de îndatorare, aminteşte Wall Street Journal.

O sursă majoră de tensiune a fost însă analiza de sustenabilitate a datoriei, întocmită de Fond şi bazată în mare parte pe raporturile datorie guvernamentală/PIB. Regulile Fondului împiedică instituţia să împrumute bani unei ţări care nu-şi poate plăti datoriile, astfel că analiza era crucială pentru ca FMI să poată împrumuta în continuare Grecia, aminteşte publicaţia de peste Ocean. Rezultatul a fost un compromis neplăcut pentru toţi actorii, atât de neplăcut încât într-un raport FMI din luna iunie asupra primului pachet de ajutor financiar pentru Grecia însuşi Fondul a admis că nu a respectat propriile reguli atunci când a împrumutat Grecia. Raportul a fost primit foarte prost la Bruxelles, Olli Rehn, comisarul pentru afaceri economice, reacţionând cu furie. "Nu este corect ca FMI să se spele pe mâini şi să arunce apa murdară în capul Europei", a spus el. Comisarul a respins ulterior controversa, afirmând că este "o furtună într-un pahar cu apă". Totuşi, scrie Wall Street Journal, Rehn susţine ideea unui mecanism anticriză european, fără implicarea FMI, la fel ca alţi lideri importanţi, precum puternicul reprezentant al Germaniei în board-ul Băncii Centrale Europene, Jorg Asmussen, şi ministrul de Finanţe german, Wolfgang Schauble.

În plus, scrie Wall Street Journal, instituţiile europene par în ultima perioadă tot mai încrezătoare în propriile forţe, în contextul calmării crizei, situaţie care le face să se simtă mai puţin dependente de FMI. Şeful Mecanismului European pentru Stabilitate, Klaus Regling, a evidenţiat această nouă atitudine atunci când a respins ca "lipsite de interes" ratele de îndatorare folosite de FMI la acordarea de împrumuturi, un indiciu deloc subtil că ţările din zona euro îşi regândesc angajamentul, asumat către FMI la sfârşitul anului 2012, de a şterge o parte din datoria Greciei. Avertizată de acest lucru, şefa FMI Christine Lagarde a declarat că "nu are motive să se îndoiască de faptul că guvernele vor onora şi, dacă este nevoie, vor reitera angajamentele asumate".

Wall Street Journal scrie aşadar că relaţia FMI-Europa slăbeşte, în mare parte din cauza Germaniei : până acum axa Berlin-Washington a rezistat pentru că interesele au coincis, cum s-a întâmplat anul trecut când FMI a exercitat presiuni asupra creditorilor privaţi ai Greciei pentru a accepta pierderi. În prezent, afirmă oficialii consultaţi de WSJ, Merkel nu vrea să le spună germanilor, nici chiar după încheierea alegerilor parlamentare din septembrie, că guvernul de la Berlin nu va recupera în totalitate împrumuturile acordate Greciei, aşa cum cere FMI or asta înseamnă că momentul despărţirii s-ar putea să nu fie prea îndepărat, conchide cotidianul american.