Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


SUA, pe buza prăpastiei fiscale: 24 de ore până la default

congres.jpg

SUA, pe buza prăpastiei fiscale: 24 de ore până la default

Au trecut deja 16 zile de la blocarea parţială a activităţii guvernului federal american, iar mâine este un nou dead-line. Cu toate acestea, republicanii din Camera Reprezentanţilor au împins din nou economia pe marginea prăpastiei ieri seară. 

Au respins legea elaborată de conducerea propriului partid, ce ar fi mărit limita acceptată a datoriei şi ar fi permis deblocarea activităţii guvernului federal. Mâine va expira un nou termen-limită în privinţa angajamentelor de plată americane, iar între timp agenţia Fitch ameninţă că ar putea scădea ratingul acordat datoriei suverane a Statelor Unite.

Aseară, ar fi trebuit să ajungă la vot în Camera inferioară a Congresului legea prin care ar fi fost ridicat plafonul de îndatorare. Pentru a ridica plafonul datoriei e nevoie de un acord în Congres. Până la urmă, liderul majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor, John Boehner, nu a reuşit să îşi convingă nici măcar suficienţi colegi republicani, pentru că democraţii oricum se opun, aşa că legea nici măcar nu a mai ajuns la vot. De vină a fost opoziţia ultraconservatorilor, Tea Party, scrie “The Guardian”.

Eşecul de aseară  a lăsat practic Congresul înapoi în punctul din care se plecase. Mai sunt 24 de ore până când expiră limita de îndatorare a Statelor Unite. Este aşa-numitul default pe plăţi. Între timp, a venit şi primul avertisment din partea agenţiilor de rating, mai exact din partea Fitch, singura agenţie care păstrase pentru Statele Unite calificativul AAA. Fitch a avertizat că ar putea revizui în scădere nota deoarece haosul politic din Washington riscă să submineze încredereea în dolar ca monedă forte pe plan mondial şi deoarece America riscă incapacitatea de plată.

Acum  privirile sunt îndreptate spre Senat, unde liderii majorităţii democrate şi ai republicanilor încearcă să negocieze un compromis pe ultima sută de metri. Dar acesta trebuie să se treacă totuşi întâi de Camera Reprezentanţilor.

 

Ce se întâmplă după 17 octombrie

 

După acest termen limită de joi, nu se cunosc implicaţiile exacte. Secretarul Trezoreriei, Jack Lew, a indicat că posibilitatea ţării de a se împrumuta va fi epuizată chiar de joi, ceea ce înseamnă în practică faptul că trebuie să se bazeze pe rezervele de bani lichizi şi de venituri la buget. Totuşi, Trezoreria mai dispune de 30 de miliarde de dolari. Nu este aşadar o intrare imediată în incapacitate de plată, dar va exista incertitudine pe pieţe în ceea ce priveşte capacitatea Trezoreriei de a-şi plăti creditorii. Experţii apreciază că aceste plăţi vor putea fi efectuate până la sfârşitul lui octombrie şi că după aceea s-ar intra în default propriu-zis. Abia mâine se va şti însă exact reacţia pieţelor financiare.