Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Grecii sunt cu 40% mai săraci ca în 2008

Oficiul Elen de Statistică a anunţat că, sub impactul recesiunii şi măsurilor de austeritate, veniturile brute disponibile ale populaţiei au scăzut, în perioada 2008 - 2013, cu peste 29 %. Luând  în calcul şi inflaţia cumulată în aceeaşi perioadă, declinul veniturilor se apropie de 40%. De asemenea, PIB-ul Greciei a înregistrat un declin total de 25%, cea mai mare contracţie înregistrată în această ţară după cel de al doilea război mondial.

Corespondenta RFI la Atena, Monica Chihaia

Informaţiile oferite de Oficiul Elen de Statistică (ELSTAT) sunt publicate într-un moment în care executivul de la Atena este presat de instituţiile creditoare să ia noi măsuri pentru a-şi putea respecta angajamentele şi a se afla în grafic. Conducerea politică spune răspicat că este exclus, având în vedere impactul pe care l-ar avea un nou pachet de austeritate asupra Greciei, populaţia nu mai poate ridica alte greutăţi. 

Reducerile de venituri şi majorările de taxe au condus, în ultimii 5 ani, la o sărăcire a populaţiei cu aproape 40%. Salariile bugetarilor au fost micşorate, în medie, cu 30% (măsură aplicată nu în puţine cazuri şi în sectorul privat), beneficiile sociale au fost reduse cu 26%. Rata medie a şomajului a ajuns la un nivel record de aproape 28%.

Greutăţile populaţiei, lovită puternic de cei cinci ani de recesiune, sunt tot mai apăsătoare. În acest context, autorităţile de la Atena solicită o schimbare de plan: renunţarea la continuarea aplicării unor noi măsuri de austeritate şi concentrarea asupra găsirii soluţiilor de redresare prin măsuri de creştere economică, încurajarea mediului de afaceriu şi a investiţiilor.

Ce fac autorităţile pentru a sprijini categoriile sociale care au fost cel mai puternic afectate de criză?

Cu puţine zile în urmă, primarul Atenei a prezentat un raport de activitate al municipalităţii care arăta  că aproape două mii de şomeri, pensionari şi persoane cu venituri foarte mici beneficiază de hrană în cantinele puse la dispoziţie special pentru aceştia,  iar aproximativ 800 de familii primesc gratuit produse alimentare. Iorgos Kaminis adăuga, de asemenea, că peste 450 de persoane fără adăpost au primit, anul acesta. Se apreciază că, numai în Atena, mai mult de o mie de oameni trăiesc, în prezent, pe stradă. Dintre aceştia 54%, greci.

Între timp, ministerul elen de Finante a anunţat că aproximativ 600.000 de gospodării cu venituri reduse vor primi, iarna aceasta, o subvenţie pentru încălzire în valoare de 35 eurocenţi  la litru de păcură.

Autorităţle elene promit să vină în sprijinul populaţiei cu măsuri sociale, menite să atenueze într-o oarecare măsură şocul austerităţii.
 

Ascultă varianta audio a materialului