Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Vasilescu (BNR): Impozitarea construcţiilor speciale este cea mai viabilă soluţie

Impactul măsurilor convenite de Guvernul Ponta cu FMI va fi "minim", iar presa "s-a cam inflamat" în privinţa riscului inflaţionist, declară la RFI consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. El consideră că impozitarea construcţiilor speciale "este cea mai viabilă" soluţie.

Adrian Vasilescu apreciază angajamentele Guvernului de a impozita construcţiile speciale, precum stâlpii, coşurile de fum sau împrejmuirile: "Este cea mai viabilă (soluţie), pentru că astfel de obiective chiar pot fi realizate. Noi avem probleme cu încasarea taxelor. De pildă, TVA-ul. Foarte multe companii ascund valorile adăugate şi prin urmare nici nu se prezintă la "ghişeu" să plătească Taxa pe Valoarea Adăugată. Pe când astfel de obiective sunt la vedere şi ele vor putea fi impozitate cu exactitate, impozitele vor putea fi încasate".

"Mai departe, e o încercare pe care Guvernul a agreat-o cu FMI, de a lărgi baza de impozitare, în aşa fel încât să nu fie cumva atacată impozitarea muncii. Pentru că, ştiţi bine, s-a discutat foarte mult despre o creştere a impozitului pe muncă şi pe profit de la 16 la 22%. Ei bine, până la urmă nici nu s-a luat în discuţie această idee şi tocmai pentru a proteja munca, ca să nu fie impozitată mai mult, dimpotrivă, chiar este o încercare ca din iulie anul viitor să fie chiar o reducere în ceea ce priveşte povara patronatelor, o reducere cu 5% a contribuţiei sociale. Văd posibil (acest scenariu) şi-l văd chiar necesar", spune consilierul guvernatorului BNR.

Pe de altă parte, Adrian Vasilescu precizează că impactul măsurilor convenite de Guvern cu FMI va fi minim: "Toată lumea face imediat o legătură între măsurile respective şi rata inflaţiei şi presa s-a cam inflamat, plecând de la ideea că o să vedem noi ce-o să fie în 2014, inflaţie mare, cum o să crească preţurile. Ei bine, Banca Naţională a făcut şi ea calcule şi analize. Guvernatorul a subliniat foarte limpede că impactul asupra inflaţiei va fi de 0,2%, iar acele consecinţe în lanţ vor fi minime (...). Impactul va fi minim".

 
Adrian Vasilescu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre măsurile convenite de Guvernul Ponta cu FMI