Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


CE publică un ghid pentru deschiderea pieţei muncii UE

Cinci elemente cuprinse în documentul adoptat de Comisia Europeană luni la Bruxelles ar trebui să înlesnească urmărirea muncitorilor migranţi după 1 ianuarie 2014. Ele se referă la combaterea căsătoriilor de convenienţă şi la evitarea abuzurilor privind sistemele de securitate socială.

Corespondenta RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan

Comisia Europeană a susţinut dintotdeauna că temerile statelor membre privind libera circulaţie a forţei de muncă române şi bulgare sunt nefondate. Un studiu parţial publicat în octombrie 2013 la Bruxelles arată chiar că românii şi bulgarii, cu mici excepţii petrecute la nivel local în Germania, nu îngreunează serviciile sociale din statele vestice ale UE.

Cu toate acestea, cum data de 1 ianuarie se apropie, iar temerea creşte, Comisia Europeană a publicat luni un fel de "ghid", de manual practic care să contribuie la buna derulare a deschiderii pieţei de muncă şi să evite abuzurile.

Este vorba aici despre cum să fie descoperite căsătoriile false, de convenienţă, despre cum să se facă "testul de rezidenţă" după standardele UE, astfel încât să nu se comită abuzuri privind ajutorul social şi despre cum să combată autorităţile locale anumite abuzuri.

Acest aspect este legat mai ales de cazurile din Germania, unde la nivel local s-au constatat unele probleme care nu se răsfrâng şi la nivel federal. Comisia propune deci un dialog între autorităţile locale, pentru a se informa reciproc şi oferă un ghid internet al liberei circulaţii în UE pentru personalul acestor autorităţi.

În fine, tot Comisia Europeană propune utilizarea optimală a Fondului Social European pentru incluziunea migranţilor, ştiindu-se că după 2014 acest fond trebuie utilizat de fiecare stat în proporţie de 20% în acest scop.

 

Marea Britanie

 

Un sondaj dat publicităţii acum în Marea Britanie arată că 47% dintre britanici cred că piaţa ar trebui să rămână închisă pentru români şi bulgari. Cum nici un permis de lucru nu a fost refuzat din 2007 şi până acum, britanicii îşi pun problema dacă restricţiile aplicate până acum au funcţionat.

La Londra se lucrează la o nouă lege a asistenţei sociale pentru muncitorii străini, care va fi dată publicităţii în câteva zile. Bruxelles-ul refuză să se exprime asupra acestui subiect înainte de a cunoaşte toate detaliile.

Analiza de caz făcută de Comisia Europeană în octombrie 2013 arată că în Marea Britanie, între 2005 şi 2009, migranţii au plătit taxe mai mari decât britanicii, iar în 2012 doar 6% dintre ei erau înscrişi pentru ajutor social.

"Per ansamblu, date şi mai recente nu sugerează că «turismul social» sau exploatarea sistemelor sociale ar fi o problema semnificativă", spunea atunci Comisia Europeană.

Bruxelles, Mihaela Gherghişan, despre piaţa muncii