Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dacia, creștere a vânzărilor în Franța

Marca Dacia continuă să se vândă bine în Franța, unde, în noiembrie, au fost înmatriculate peste 7.300 de autoturisme noi Dacia. E o creștere cu 18% față de perioada similară a anului trecut, anunță Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile.

Cifrele care reflectă evoluția ascendentă a mărcii Dacia în Franța vin pe fondul scăderii generale a vânzărilor auto. Astfel, francezii au cumpărat în noiembrie cu 4,4 procente mai puține mașini, după două luni consecutive de creştere. Cât privește înmatriculările de autoturisme pe piaţa franceză, domeniul a înregistrat un declin de 4,4% luna trecută, la 138.298 vehicule, după un avans de 2,6% în octombrie şi de 3,6% în septembrie, anunţă Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile.

Vânzările Renault au crescut cu 3,8%, sprijinite de cererea în creştere pentru modelul Captur, în timp ce vânzările Peugeot au urcat cu 4,5%, datorită lansării unor noi modele, cum ar fi 308 Compact şi mini-SUV-urile 2008.

De asemenea, luna trecută vânzările Volkswagen au scăzut cu 9,5%, ale Nissan cu 21%, iar Ford a înregistrat un declin de 24,6%. În această vreme, vânzările grupului american General Motors şi celui german BMW au scăzut cu 21,3% şi, respectiv, cu 13,5%.

Comitetul constructorilor francezi de automobile apreciază că piaţa auto din Franţa va înregistra anul acesta un declin de 6%, după ce anterior estimase o scădere mai mare, de 8%.

Cât privește marca Dacia, parte a grupului Renault, un număr de aproape 80.000 de autoturisme Dacia au fost vândute pe piaţa franceză în perioada ianuarie-noiembrie 2013, în creştere cu 8,4% faţă de perioada similară a anului trecut. O creştere procentuală mai mare au înregistrat doar vânzările de autoturisme Lexus produse de Toyota şi Fiat.

Cu toate acestea, în termeni de unităţi vândute, în primele zece luni, Lexus a vândut doar 2.633 de autoturisme în Franţa. iar Fiat 43.620 de unităţi.