Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


O veste proastă pentru pasagerii CFR

Călătorii care vor despăgubiri de la CFR pentru întârzierea trenurilor mai au de aşteptat încă cinci ani. Guvernul a amânat termenul până în 2019. Aceasta este a doua amânare, după cea din 2009.

Motivaţia Executivului este că o măsură de acest gen ar produce "pagube semnificative" companiei, în condiţiile în care infrastructura feroviară este "deficitară", potrivit Mediafax.

Amânarea a fost decisă în ultima şedinţă de Guvern, după ce acest termen mai fusese amânat o dată în 2009, pentru alţi cinci ani, până în decembrie 2014.

"Acordarea acestor derogări pentru următorii cinci ani este imperios necesară, devenind foarte dificil de asigurat, nivelul de regularitate, despăgubirile şi compensaţiile pentru întârzieri producând pagube financiare semnificative operatorilor feroviari, urmare stării deficitare a infrastructurii feroviare, pentru care gestionarul de infrastructură nu poate fi tras la răspundere. Deşi în perioada 2009-2014, s-au facut demersuri în privinţa cresterii calităţii serviciilor feroviare prin măsuri organizatorice şi investiţionale, reînnoirea derogărilor pentru următorii cinci ani este necesară pentru a obţine timp în vederea obţinerii unor compensaţii adecvate pentru serviciul public şi pentru asigurarea sumelor necesare respectării standardelor minime de calitate a serviciilor prin reînnoirea/modernizarea parcului de material rulant, modernizarea sistemelor de informare a călătorilor, dotări pentru persoane cu mobilitate redusă la nivelul staţiilor de cale ferată. Toate aceste măsuri implică un efort investiţional pe o perioadă de cinci-zece ani, care nu poate fi realizat într-un timp scurt de acţionariatele întreprinderilor de transport feroviar de călători şi ale gestionarului de infrastructură", se arată în justificarea Guvernului.

Conform regulamentului european, călătorii au dreptul să primească despăgubiri în cazul anulării ori întârzierii trenurilor sau pierderii legăturilor între curse, inclusiv să li se ramburseze total sau parţial banii plătiţi pe bilet.