
Economie
Rezerve noi de petrol, descoperite de Petrom
Descoperirea noului zăcământ vine după o investiție de 5 milioane de euro, suportată în comun de către OMV Petrom şi firma Hunt Oil Company of Romania. Posibila viitoare sondă este în perimetrul VIII Urziceni Est, la o adâncime de peste 2.500 de metri. Descoperirea se află la 7-12 km distanţă de zăcăminte mature, exploatate de peste 50 de ani.
Estimările obţinute din testele efectuate la cele două straturi geologice indică o producţie potenţială pe sondă de 1.200 - 2.100 baril echivalent petrol/zi.
”Anul acesta am avut cel mai ridicat nivel al investiţiilor pentru explorare post-privatizare. Este important să continuăm activitatea de explorare, în condiţiile în care 90% din zăcămintele pe care le operăm sunt mature şi au atins vârful de producţie cu mulţi ani în urmă. În prezent, furnizăm circa 40% din necesarul de ţiţei şi gaze al României”, spune un membru al directoratului OMV Petrom responsabil de explorare şi producţie.
În perioada următoare, cele două companii vor continua testele pentru a determina potenţialul de producţie şi vor realiza campanii de achiziţie de date seismice în regiune.
Descoperirea a fost făcută în cadrul parteneriatului de explorare onshore încheiat în 2010 de OMV Petrom şi subsidiara grupului petrolier american Hunt Oil. Asocierea vizează explorarea blocurilor I Adjud şi VIII Urziceni Est, operatorul fiind Hunt Oil.
Descoperirea de acum vine după ce în vară, OMV Petrom anunța că a găsit petrol în Marea Neagră. La jumătatea lunii iulie, oficailii companiei spuneau că zăcământul de sub mare are un potențial de producție de 1.500 - 2.000 bep/zi. Totuși, abia peste 3-4 ani compania va afla dacă rentează să exploateze zăcământul.
Acesta se află în Perimetrul XVIII Istria (de mică adâncime). Sonda Marina 1 a fost forată la circa 60 de km de țărm, la o adâncime de circa 2.150 de metri sub fundul mării. În zona respectivă, adâncimea apei este de circa 50 metri.
Costurile pentru forajul sondei de explorare s-au ridicat la circa 19 milioane euro.
Pentru exploatarea zăcământului va fi necesară dezvoltarea infrastructurii aferente, inclusiv forajul sondelor de producție. Producția din descoperirea Marina – dacă aceasta va fi declarată comercială – ar putea începe în următorii 3-4 ani. Investițiile necesare dezvoltării zăcământului sunt estimate la peste 100 milioane euro.
Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a început în 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie pe mare a început în anul 1987.