Prăpastia dintre companii şi bănci

De cele mai multe ori, când vorbim despre reducerea creditării suntem tentaţi să dăm vina pe sistemul bancar. În principiu, nu suntem departe de adevăr. O dată cu criza, băncile româneşti au fost inflexibile cu majoritatatea clienţilor. Restructurarea creditelor s-a făcut cu mare greutate, iar pentru noile împrumuturi condiţiile impuse au fost descurajatoare pentru clienţi.  În acelaşi timp. băncile au inventat comisioane noi, cu denumiri tot mai sofisticate, care nu au făcut altceva decât să crească costul creditului şi al tranzacţiilor bancare. Sunt motive suficiente pentru ca în ultimul an reprezenatntii a două treimi din companiile româneşti să nici nu se gândească să întrebe bancherii dacă pot lua un împrumut.

Studiul BNR arată, de asemenea, că jumătate dintre companii apelează, pentru finanţare, la investirea profitului sau la vânzarea de actiive. Trebuie să recunoaştem că sunt două mijloace sigure, dar destul de arhaice care ne arată prăpastia care există între bănci şi economia reală.

Dar explicaţiile nu ar fi complete dacă ne-am opri doar la vinovăţiile băncilor. Companiile au şi ele partea lor de vină pentru reticenţa pe care o manifestă în a lua un împrumut bancar. O parte importantă din firmele româneşti, care au avut acces la finanţare bancară înainte de anul 2009, anul demarării crizei în România, au risipit banii în proiecte care nu au primit girul pieţei. Multe firme s-au lăsat ispitite de mirajul imobiliar, iar criza le-a prins îndatorate şi cu active a căror valoare a scăzut drastic. Aşadar, supraindatorarea companiilor este un motiv pentru care creditarea întârzie şi acum, la şapte de la declanasarea crizei. Aşa cum povara crizei ar fi trebuit împărţită între clienţi şi bănci, la fel vina reducerii creditării este partajată între companii şi sistemul bancar.

Şi pentru a închide cercul, trebuie să mai adăugăm şi politica Băncii Naţionale, criticată, uneori, pe bună dreptate, de conservatorismul cu care a acţionat în criză. Dobânzile au scăzut prea lent, legea insolvenţei persoanelor fizice a fost refuzată cu obstinaţie de BNR şi, în general, banca centrală nu a întreprins nici o măsură de piaţă care să încurajeze creditarea.

Acum, când dobânzile sunt, în sfârşit, la niveluri minime record şi în România, pare că este prea târziu pentru o punte de legătură între companii şi bănci. Dovada este chiar studiul realizat de Banca Naţională a României. Firmele se feresc de bănci pentru că se tem de comisioane, de clauzele contractuale şi, în general, de inflexibilitatea sistemului bancar. Să mai adăugăm şi greutăţile care vin din economia reală, şi anume lipsa cererii, fiscalitatea sau concurenţa dură.

La rândul lor, bancherii le reproşează administratorilor companiilor româneşti lipsa unor proiecte bancabile, că firmele nu oferă garanţii solide şi sunt supraindatorate. 
Din această contradicţie nu câştiga nimeni. Mai multă încredere ar face bine tuturor. Dar până se va regăsi încrederea, creditarea va trena.

Rubrică realizată cu sprijinul OMV Petrom.