Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Poșta Română, profit după 5 ani de pierderi și concedieri

Poşta Română a trecut pe profit, după cinci ani de pierderi, fiind vorba de un câștig net de aproape 19 milioane de lei. Directorul companiei naționale, află în proces de privatizare, spune că profitul vine din creșterea veniturilor.

Profitul a fost înregistrat pe primele patru luni din acest an, anunță Alexandru Petrescu, directorul general al Poştei Române, care spune că este vorba de 18,7 milioane de lei (4,16 milioane de euro), ca urmare a creşterii veniturilor cu 3,1% faţă de perioada similară a anului trecut. Compania a anunţat că a încheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), după cinci ani de pierderi.

Veniturilor totale înregistrate în perioada ianuarie - aprilie 2015 se ridică la 391 de milioane de lei, în creştere cu 11,7 milioane de lei faţă de perioada similară a anului trecut. În acest timp, cheltuielile au crescut cu 16,7 milioane de lei, ca urmare a majorării salariale de la finalul anului 2014.

Cu toate acestea, menţinerea cheltuielilor - 371 de milioane de lei, sub nivelul veniturilor, a făcut posibilă obţinerea unui profit brut de 19,5 milioane de lei, se arată într-un comunicat al Poştei Române.

”Păstrarea constantă a veniturilor din serviciile poştale clasice continuă să fie o provocare, însă intrarea Poştei Române în competiţia proiectelor mari, strategice, s-a dovedit a fi o decizie profitabilă. Astfel, în timp ce veniturile din poşta de scrisori sau din vânzările de mărfuri continuă trendul descendent, încheierea unor contracte cu operatori din zona transferului de bani sau cel de distribuţie a cardurilor de sănătate au adus încasări importante. În perioada următoare, dorim să intensificăm legăturile comerciale cu actori mari din zona de retail sau banking şi să ne întărim poziţia pe segmentul de e-commerce şi de asigurări”, spune directorul general al Poştei Române.

Adunarea Generală a Acţionarilor Poşta Română a aprobat, la sfârşitul lunii mai, execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli aferent anului 2014, precum şi situaţiile financiare ale companiei şi repartizarea profitului net pentru anul trecut. Astfel, operatorul naţional de servicii poştale înregistra, la 31 decembrie 2014, o cifră de afaceri de 1,12 miliarde de lei şi un profit net de 22,8 milioane de lei. După stabilirea provizioanelor, suma de 22,6 milioane de lei rămasă din profitul net va acoperi pierderea contabilă din anii precedenţi.

Poşta Română a contribuit anul trecut cu 390 de milioane de lei la bugetul de stat, aceasta fiind o sumă-record în condiţiile disponibilizărilor operate în anii trecuţi şi care au redus contribuţiile din impozitul pe salarii. Peste 22% din această sumă reprezintă TVA aferentă contractelor comerciale încheiate în cursul anului 2014.

Trebuie amintit că Poșta Română este în curs de privatizare. La începutul anului, în februarie, statul, prin Ministerul pentru Societatea Informațională, a acceptat oferta neangajantă depusă de operatorul belgian de servicii poștale Bpost pentru achiziționarea unui pachet de 51% din acțiunile deținute la Compania Națională Poșta Română.

Acordul a permis trecerea la următoarea etapă a procesului de privatizare, cea de ”due diligence”, premergătoare depunerii unei oferte angajante.

În septembrie 2014, fostul ministru al comunicațiilor, Răzvan Cotovelea, spunea că Poșta Română are nevoie de investiții în tehnologie de 75-100 milioane de euro pentru a furniza servicii similare poștei din Belgia, Germania sau Marea Britanie.

Guvernul decidea, în decembrie 2012, demararea procedurii de privatizare a Poștei Române prin metoda majorării de capital prin aport de capital privat. Aceasta înseamnă dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acțiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, inclusiv cel rezultat ca urmare a conversiei în acțiuni a creanțelor statului față de companie.