Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mircea Coşea: Ieşirea Greciei din zona euro ar avea consecinţe foarte grave

Protestatari ţin steagul Greciei şi pe cel al UE, în faţa Parlamentului din Atena (Foto: Reuters/Yannis Behrakis)

O eventuală ieşire a Greciei din zona euro ar destabiliza întreaga Uniune Europeană, declară la RFI profesorul în economie, Mircea Coşea. El crede că până la urmă, teama faţă de consecinţele negative va duce la găsirea unor soluţii.

Mircea Coşea e de părere că în realitate criza greacă e o criză a întregii Uniuni Europene: "Din punctul meu de vedere, criza nu este în principal a Greciei, ci a Uniunii Europene. Uniunea Europeană nu a găsit soluţii, mai mult decât atât, situaţia din Grecia e o consecinţă a politicilor pe care UE le-a avut faţă de ţările membre de mai mult timp. O politică lipsită de coerenţă din punct de vedere al politicii bugetare, o politică lipsită de o anumită maturitate din punct de vedere al introducerii euro, în condiţiile în care nu toate ţările făceau faţă acestei treceri bruşte de la o monedă naţională cu rate diferite de raportare la o monedă unică".

În opinia sa, "ieşirea Greciei din Uniunea Europeană e un act ale cărui consecinţe nimeni nu le poate evalua acum, consecinţe foarte grave, atât pentru Grecia, cât şi pentru Uniune, mai ales în contextul geo-politic actual (...). Există relaţii extrem de puternice din punct de vedere al creditărilor între Grecia şi principalele ţări ale UE (...). Legăturile care sunt astăzi între Grecia în plan monetar, în planul schimburilor internaţionale, în planul bancar, al asigurărilor, legăturile între Grecia şi UE sunt foarte puternice, e greu acum să le rupi. Ruperea unei verigi din lanţul acesta înseamnă până la urmă o destabilizare pe ansamblu".

Ce ar însemna concret o ieşire a Greciei din euro? "Concret, în Grecia se vor întâmpla lucruri grave, pentru că Grecia va intra în situaţia unei monede naţionale, care evident va fi foarte depreciată, iar relaţiile pe care Grecia le are cu restul lumii vor avea de suferit din punct de vedere al eficienţei importului şi al exportului, deci un impact imediat asupra nivelului de trai şi asupra situaţiei generale a Greciei. În al doilea rând, tot ceea ce Grecia reprezintă în exterior prin investiţii, prin bănci, prin societăţi de asigurare, vor avea şi ele de suferit, pentru că schimbarea imediată în altă monedă va deprecia cu totul nivelul activităţii (...). Va fi şi un exemplu rău, pentru că va fi un exemplu care demonstrează că UE nu e nici pe departe acel bastion de forţă pe care timp de 40-50 de ani l-am crezut şi raporturile de forţă din UE vor evolua foarte rapid în direcţia unei supremaţii a Germaniei (...). În plan politic, nu ştim dacă Grecia nu va face un pas extrem de periculos de apropiere spre Rusia. Să nu uităm că Grecia este membră NATO, deci orice apropiere ar fi o lovitură şi la adresa NATO. Deci sunt multe lucruri care trebuie evaluate şi cred că până la urmă, teama de aceste consecinţe va duce la găsirea unor soluţii", estimează Mircea Coşea.

Şefii de stat şi de Guvern din ţările zonei euro se vor reuni luni la Bruxelles pentru un summit pe tema crizei din Grecia.

Miniştrii de Finanţe din statele membre ale zonei euro nu au ajuns la nici un acord cu Grecia, însă membrii Eurogrupului se pot reuni în orice moment, dacă Atena va semnala disponibilitate pentru concesii.