Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Liderii zonei euro vor joi un acord pentru Grecia

Reuniunea liderilor zonei euro de luni seara de la Bruxelles a fost în cele din urmă una pur consultativă. Miniştrii de finanţe din zona euro se reunesc miercuri pentru a analiza detaliile propunerilor Greciei. 

Un acord va interveni la cel mai înalt nivel la summitul UE din 25 iunie. I se impun Greciei modificarea sistemului de pensii şi TVA de 23% pentru sectorul turismului şi al restaurantelor. Aceasta este doar o parte din cerinţele creditorilor, iar Grecia a prezentat luni şi viziunea sa.

Miniștrii de finante ai zonei euro nu au analizat luni în detaliu propunerile Atenei, iar liderii aceleiași zone nu au abordat nici ei subiectele tehnice.

De aceea, o altă reuniune ministerială a fost anunțată pentru miercuri. Concluziile acesteia vor fi, se speră, aprobate de liderii UE reuniţi în summit a doua zi.

Se zice că Grecia ar fi acceptat principiul prelungirii asistenței sale financiare internaționale, pe care n-o mai accepta in condițiile actuale impuse de creditori. Nu se cunoaște însă acum perioada pentru care aceasta ar fi prelungită după data la care ea expiră, adica 30 iunie.

Președintele francez Francois Hollande a precizat că nu poate fi vorba despre un al treilea program pentru Grecia, ci doar despre prelungirea celui existent. Un alt program ar implica cu totul alte condiții, ceea ce ar duce la negocieri interminabile cu Atena.

Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker s-a arătat încrezător în găsirea unei soluții în această săptămană. Cancelarul german Angela Merkel a subliniat doar că va trebui ca miniștrii zonei euro să ajungă la un acord miercuri seara.

De aceea doi miniștrii greci au rămas acum la Bruxelles pentru a lucra împreună cu echipele tehnice ale creditorilor în vederea așteptatului acord.

În acest moment, în ciuda declarațiilor care se vor optimiste, Grecia riscă să nu plătească în 30 iunie cele 1,6 miliarde de euro pe care le datorează FMI-ului, ceea ce ar antrena după sine faimosul Grexit.