Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Se termină astăzi criza grecească?

maxresdefault.jpg

Jeroen Dijsselbloem, Preşedintele Eurogroup

Creditorii internaţionali ai Greciei vor lua o decizie referitoare la programul de reforme propus de Guvernul elen "probabil astăzi", a declarat vineri preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, relatează Bloomberg.

"Va fi o analiză, probabil astăzi, mai târziu. Dacă va fi un sprijin larg în Grecia, va fi mai credibil. Va trebui să vedem şi dacă propunerile sunt bune, dacă vor scoate cu adevărat Grecia din criză", a spus Dijsselbloem.

Și Francois Hollande, președintele Franței, a spus că propunerile sunt serioase și credibile și că grecii și-au arătat determinarea de a rămâne în zona euro.Guvernul german al cancelarului Angela Merkel s-a abţinut să emită aprecieri asupra programului propus de Grecia în schimbul unui nou program de susţinere de 53,5 miliarde de euro, precizând că aşteaptă prima analiză a creditorilor.

Grecia a trimis un plan de reforme, dar a cerut în același timp un nou program de finanțare de 53,5 miliarde de euro până în 2018 pentru a se menține pe linia de plutire.

Planul de reforme este în linii mari același pe care grecii l-au respins prin referendum acum cinci zile și ar putea sa-i creeze premierului elen, Alexis Tsipras probleme în propriul parlament care trebuie să-l aprobe.

Noul plan de reforme include o creştere a TVA la 23% inclusiv pentru serviciile de restauraţie şi la 13% pentru industria hotelieră, precum şi reforme în sistemul de pensii şi în domeniul public. În plus, Grecia intenţionează să elimine scutirea de TVA pentru insulele greceşti, până la sfârşitul lui 2016 și să impună impozite armatorilor greci care dețin o pondere covârșitoare din flota comercială a lumii. Creditorii discută astăzi propunerile greciei, miniștri de finanțe din zona euro se întâlnesc mâine. Duminică au loc reuniunea Eurogrupului și un Summit Special al Uniunii Europene destinat problemei Greciei.