Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Aferim” în presa franceză : între Shakespeare și Andrei Rubliov

De astăzi filmul lui Radu Jude este prezent în sălile din Franța. Filmul are parte de cronici extrem de elogioase în presa din Hexagon. « O frescă istorică truculentă și strălucitoare», crede Le Figaro, un film al unei « istorii vecine », scrie Slate.fr sau o « peliculă amuzantă, mușcătoare, agasantă și cinică », după cum consideră L’Obs.

Le Figaro începe prin a aminti că pelicula a luat Ursul de Argint la ultimul festival de la Berlin. După ce povestește istoria filmului - urmărirea unui tânăr rom fugitiv de către o poteră compusă dintr-un tata și un fiu -  cronicarul trage prima concluzie. « Avem aici o frescă istorică bogată, filmată într-un alb și negru ce  pune pe ecran distanța pe care o reprezintă secolele ». Filmul, să nu uităm, se petrece în 1835.  Ziarul amintește și contextul istoric. Conflictul dintre Rusia și Imperiul Otoman tocmai luase sfârșit prin Tratatul de la Adrianopole din 1829, influențele grecești, rusești, turcești sunt vizibile,  dar se simte în același timp și redescoperirea rădăcinilor latine și atracția către Occident. 

În acest context și-a înscris Radu Jude cursa picarescă a eroilor săi, « cu suflu epic și umor feroce », scrie Le Figaro.  Potera, formată din tata și fiu, reușește să îl captureze pe romul fugar împreună cu un copil evadat, ceea ce ne conduce la scene exacerbate cu un târg de sclavi și un han care era și bordel. Apar și figuri străine : un turc, un rus, și apoi boierul, un om odios, care îl va pedepsi barbar pe Carfin, romul evadat. 

Până acum, scrie Le Figaro, Radu Jude se ilustrase prin filme contemporane. Azi irupe însă în trecut cu un tablou ambițios al secolului al 19-lea. » O societate crudă și grosolană,  din care arată scene elocvente, care te duc cu gândul la Andrei Rubliovul lui Tarkovski. Această  farsă truculentă, strălucitoare, mustind de viață are ceva shakespearian” -  conchide ziarul. 

Într-un alt articol, Liberation remarcă faptul că Jude a decis să o rupă cu locurile devenite comune din filmele românești contemporane, adică  filmările în interior, cadrele trase la patru ace, sau demontarea mirajelor post-revoluționare recente. Aferim e un film de epocă, un western est-european, cu costume și pălării « improbabile ». De epocă, dar cu rezonanțe foarte actuale, insistă Liberation.  Alegerea filmării în alb și negru e foarte inspirată pentru a istorisi povestea de acum două secole.  Cum arăta România profundă de atunci ? În primul rând nu era România, pentru că statul român avea să apară câteva zeci de ani mai târziu. Vedem însă o zonă rurală populată cu « ființe excentrice, cu pescari mizerabili, cu notabili turci, cu creaturi colerice, toți loviți de același obscurantism, antisemitism și xenofobie polimorfă ».  Cuvântul rom încă nu fusese inventat, notează ironic ziarul, dar « termenii nu lipsesc pentru a-idesemna pe țiganii robi : ciori, paraziți, faraoni, când nu sunt de-a dreptul suboameni ».  Totul culminează cu întâlnirea celor doi cu un preot exaltat care se lansează într-o diatribă plină de ură prin care califica popoarele : « evreii trișează, turcii fac numai lucruri rele, în timp ce noi românii, suntem aici ca să iubim și să suferim ca niște buni creștini». 

Pentru ziarul La Croix, tatăl, Constantin, are ceva din nebunia picarescă a lui Don Quijote. Cu o singură diferență : Constantin nu vrea să răstoarne ordinea stabilită, nici să ducă lupte inutile. Potrivit ziarului, una dintre cheile filmului stă tocmai în « servilismul orb, în egală măsură amuzant și feroce, satiră a unei naturi umane corupte, cinice, cupide, dar și loc al unui dialog fără complezență între România de ieri și cea de astăzi. Marea forță a acestui film atât de inedit este că face să apăra, în spatele folclorului istoric asumat, rădăcinile îndepărtate ale unui rău care contaminează și astăzi prezentul »

Toate cronicile franceze pe care le-am citit, cu o singură excepție, în ziarul Le Parisien, sunt foarte bune. Site-ul Slate.fr amintește că toate personajele pe care le vedem în film « sunt figurile uitate ale unei istorii vecine, o istorie necunoscută », cea a robiei țiganilor într-o parte a Europei. O istorie dominată de brutalitatea raporturilor de forță impuse de clerici și de boierii locali.  În fine, Le Nouvel Observateur, vorbește despre un film « amuzant, mușcător, agasant și cinic ». Mesajul este clar : rasismul e o porcărie. Filmul, în schimb este o excelentă descoperire.