Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mircea Coşea: Verificarea marilor averi pleacă de la criterii neclare. Vor apărea "mătuşi" cu firme în paradisuri fiscale

Inspectorii fiscali încep verificarea marilor averi. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală controlează 300 de mii de persoane cu venituri mari, care prezintă risc fiscal ridicat. Ce vor rezolva controalele ANAF? Profesorul în economie, Mircea Coşea, spune la RFI că verificările agenţiei pleacă de la premise greşite.

Printre cei vizaţi de ANAF sunt acţionari sau asociaţi care au împrumutat firma cu peste 200 de mii de lei, persoane care au cumpărat bunuri sau case de peste 70 de mii de euro, au depozite anuale de peste 150 de mii de lei sau au achiziţionat maşini mai scumpe de 25 de mii de euro.

Pentru Mircea Coşea, criteriile nu sunt suficient de clare: "Astea sunt nişte lucruri care în general fac parte dintr-o campanie de imagine (...). O astfel de campanie, atunci când ai în discuţie persoane cu venituri mari nedeclarate sau nejustificate sau cu risc fiscal, cum se spune, trebuie să pleci de la nişte criterii de aşa-numită normalitate de tezaur, adică trebuie să stabilim în România ce înseamnă o bogăţie normală, în funcţie de criteriile pe care economia şi societatea românească le aduce. Este în România un om bogat cel care are două maşini sau care are o casă cu şase camere sau care are două plasme în loc de una, care are un cont de zece mii de euro în bancă? Lucrurile astea trebuie să fie foarte clare, pentru că altfel dau naştere la abuzuri".

"Există un top 300 sau cât o fi de oameni care au nişte averi care sunt şi ele greu de cuantificat, pentru că nu întotdeauna sunt vizibile, sunt în active, sunt în fel de fel de lucruri care se prezumă, dar care nu se pot evalua cu corectitudine", spune analistul.

 

"Va apărea din nou mătuşa Tamara"

 

Mircea Coşea crede că "vom asista iar la fel de fel de justificări, cu mătuşi, cu mătuşa Tamara, cu soacra, cu mama de 90 de ani, care au firme pe nu ştiu unde, în nu ştiu ce paradisuri fiscale. Se nasc fel de fel de probleme care nu au claritate şi asta pleacă de la lipsa de criterii bine stabilite atunci când începi o astfel de campanie".

În opinia sa, "la fel cum DNA-ul face de multe ori spectacol şi scoate în faţă oameni care par a fi cele mai negre oi ale societăţii, poate să facă şi ANAF-ul acelaşi lucru, va scoate în faţă 10, 20, 100, 100 de mii de oameni şi va arăta la televizor câte case au, câte maşini au, ca apoi lucrurile să cadă în desuetudine, să nu se mai întâmple nimic".

Mircea Coşea se întreabă "ce se va întâmpla cu sumele pe care ANAF-ul le va descoperi ca fiind impozitabile? Le va lua? Pe ce bază, cum, în baza cărei legi? Ce criterii există de control al modului în care se utilizează aceste sume, în ce capitole bugetare intră ele? Nu cumva ele sunt acum o măsură de urgenţă, pentru a acoperi golul pe care noul Cod Fiscal îl poate face? Eu nu-mi pun decât întrebări, nu am soluţii".