Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Populația aptă de muncă scade aproape la jumătate până în 2060

În România, până în 2060, numărul persoanelor apte de muncă se va reduce cu 44%, ajungând la aproximativ 7,51 milioane de persoane, anunță Institutul Național de Statistică.

Persoanele care sunt luate în calcul sunt cele cu vârsta între 15 și 64 de ani, anunță INS, care transmite că ”scăderea va fi moderată până în anul 2030 și mai accentuată spre sfârșitul orizontului de proiectare (anul 2060), principalul factor al acestei evoluții fiind scăderea naturală a populației”.

În profil teritorial, populația de 15 - 64 ani va înregistra o scădere în toate regiunile țării. Până în anul 2060 este anticipată o diminuare mai accentuată a populației în regiunile Sud-Muntenia (cu aproape 1,139 milioane locuitori) și Sud-Vest Oltenia (cu aproximativ 820.000 locuitori).

Diminuări ale populației între 603.000 și 695.000 persoane se vor mai înregistra în regiunile Centru, Nord-Est și Nord-Vest. Regiunile Sud-Vest Oltenia și Vest vor continua să se încadreze, în anul 2060, în grupul celor cu cel mai mic număr al populației adulte în vârstă de muncă, la polul opus menținându-se regiunile Nord-Est, Nord-Vest și București-Ilfov

Potrivit INS, pentru ambele sexe, o scădere semnificativă se va înregistra la grupele de vârstă 25 - 34 de ani și 35 - 44 de ani.

”Pe termen scurt, până în anul 2030, populația în vârstă de 15 - 64 ani se va menține în jur de 12 milioane. După anul 2030, în populația în vârstă aptă de muncă vor începe să intre generațiile mai puțin numeroase, născute după anul 2010. De aceea, segmentul 15 - 24 ani se va diminua treptat, ajungând să reprezinte, în anul 2060, 15,5% din totalul populației de 15 - 64 ani. Grupele mature de 35 - 44 ani din cadrul populației apte de muncă se vor diminua în paralel cu creșterea populației în prag de pensionare, creând în timp dezechilibre pe piața muncii”.

În perioada 2004 - 2014, populația activă economic de 15 ani și peste a scăzut de la 9,958 milioane persoane la 9,243 milioane persoane. Rata de activitate, calculată ca pondere a populației active de 15 ani și peste, la populația totală din aceeași grupă de vârstă, s-a diminuat de la 56,2% în anul 2004 la 54,9% în anul 2014.

INS mai spune că, pe sexe, valorile ratei de activitate a populației masculine au fost mai mari față de ratele de activitate a populației feminine. Ratele de activitate a populației masculine au scăzut de la 64,4%, în anul 2004, la 64,2%, în anul 2014, în paralel cu scăderea ratelor de activitate a populației feminine de la 48,5%, în anul 2004, la 46,2%, în anul 2014.

Populația activă economic de 15 - 64 ani, în anul 2014, a fost de peste 8,882 milioane persoane, în scădere cu peste 75.000 persoane în comparație cu populația activă din anul 2010 (8,958 milioane persoane).