România, în căutarea tehnocraţilor

Mai târziu, în anul 2009, preşedintele de atunci, Traian Băsescu a mai încercat să aducă un tehnocrat în fruntea guvernului, pe Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, dar iniţiativa a eşuat.

Aşadar, guvernul de tehnocraţi este mai degrabă o ficţiune politică şi nu o realitate care poate fi pusă în practică. Dacă ar fi să definim ce înseamnă tehnocratul ar trebui să spunem că este vorbă despre un tehnician, un specialist, care nu este membru de partid. Pentru a complica şi mai mult situaţia trebuie să spunem că există tehnocraţi care sunt susţinuţi de un partid, cum a fost cazul, de exemplu, lui Mihai Răzvan Ungureanu, ceea ce nu anulează în sine calitatea iniţială. De altfel, actualul premier interimar, Sorin Câmpeanu, este un tehnocrat, nefiind membru al vreunui partid.

De ce se redeschide discuţia despre tehnocraţi? Cu siguranţă, pentru că manifestaţiile de stradă cer apăsat reînnoirea clasei politice. Cer schimbarea clasei politice la toate nivelurile. Răspunsul clasei politice este un guvern de tehnocraţi care să gestioneze pentru o perioadă limitată ţara.

Marea slăbiciune a unui guvern de tehnocraţi este că nu are reprezentativitate democratică. Un partid sau altul are în spate un număr mai mare sau mai mic de voturi. Tehnocraţii nu sunt votaţi direct, ci numiţi de către partide şi eventual susţinuţi de partide.

Paradoxul este că partidele politice au omorât o bună parte din tehnocraţi. Ar fi trebuit să îi găsim în eşaloanele doi şi trei ale ministerelor şi ale instituţiilor publice. Tehnocraţii ar fi trebuit să fie specialişti în administraţie şi în domeniile de interes public. Din păcate, partidele au desfiinţat practic tehnocratul prin inundarea funcţiilor din administraţie cu criterii politice. În plus, partidele au funcţionat ca nişte adevărate găşti. Criteriile de selecţie nu au mai fost legate de profesionalism şi integritate, ci doar de apartenenţa la grup, la gaşcă. În felul acesta, partidele au închis uşile în nas tehnocraţilor.

Poate cel mai apropiat exemplu în timp prin care s-a încercat atragerea de specialişti a fost aplicarea programului de management profesionist la companiile de stat. Prin acest program s-a încercat să se facă o grefă de management din sectorul privat în cel de stat. Programul a eşuat parţial, mulţi manageri din sectorul privat renunţând la scurt timp după intrarea în structurile de conducere ale companiilor de stat. De asemenea, o parte importantă din manageri nu şi-au dorit să intre în managementul companiilor de stat. Ceea ce ne arată că şi cazul tehnocraţilor mulţi dintre cei care s-ar putea califica pentru acest statut vor refuza să intre în ceea ce consideră că este ”mocirla politicii”.

Unde putem găsi tehnocraţi? Există încă destule zone. Universităţile, banca centrală, institutele de cercetare, specialişti care lucrează în afara ţării. Sunt doar câteva exemple.

Marea problemă este că în România de astăzi există o prăpastie între idei şi oameni. Ideea schimbării clasei politice este legitimă şi îmbrăţişată, se pare, de o parte semnificativă a populaţiei. Dar lucrurile se complică până la a deveni imposibile atunci când vorbim despre oameni. Dacă ne uităm la ultimii 25 de ani, este aproape imposibil să găseşti o persoană care a activat în administraţie care să nu fie legată prin fire mai mult sau mai puţin vizibile de partidele politice sau de oamenii de afaceri. Guvernul de tehnocraţi pare a fi din nou o iluzie a societăţii româneşti. Fiecare îşi pune în felul său speranţe în această iluzie. Cert este că, totuşi, un guvern tehnocrat este un prim pas către înnoirea clasei politice.

Rubrică realizată cu sprijinul OMV Petrom.