Un nou episod din lupta dintre BNR şi Parlament

Cu mai puţin de o lună în urmă, guvernatorul BNR afirmase în esenţă acelaşi lucru: ”există iniţiative legislative care riscă să încalce dreptul de proprietate, să contrazică fundamentele economiei de piaţă şi să creeze instabilitate”. Afirmaţia a trecut fără să aibă impact în rândul publicului larg.

Câteva zile mai târziu, Isărescu a revenit, vorbind despre cel mai mare pericol din ultimii 25 de ani prin care trece economia românească, respectiv riscul că mărirea deficitului bugetar şi politicile publice să arunce în aer stabilitatea şi creşterea economică. Nici de data aceasta, tema nu a reverberat în spaţiul public.

În fine, a trebuit să vină raportul asupra stabilităţii financiare pentru ca riscurile prezentate de Mugur Isărescu să producă emoţie şi interes în mediul public. Afirmaţia guvernatorului BNR trebuie privită din două puncte de vedere. Primul priveşte iniţiativele populiste care vin din Parlamentul României. Acestea par să nu se mai termine şi pun în pericol ţinta de deficit bugetar. Al doilea punct de vedere se referă în mod explicit la proiectul legii de dare în plată. BNR şi-a făcut o ţintă din încercarea de a convinge opinia publică românească de nocivitatea acestei legi.

Parţial, problema s-a rezolvat. A apărut un prag valoric până la care se aplică legea, iar persoanele juridice şi creditele derulate prin programul „Prima casă” nu se mai află sub incidenţa legii.

Acum, BNR dă bătălia finală şi anume încearcă să schimbe proiectul astfel încât legea dării în plată să nu se aplice retroactiv, adică şi creditelor aflate în derulare. Argumente „pentru” sau „împotriva” acestei prevederi se pot găsi suficiente.

Tema dezbaterii este mai complicată decât simpla lege a dării în plată. În general, vorbind, problema este cea a zonei de competenţă a Băncii Naţionale. În urmă cu şase ani, atunci când BNR susţinea cu tărie măsurile de austeritate ce urmau să fie luate de guvern, am publicat un articol cu titlul: „Competenţa” BNR şi „incompetenţa” guvernului. Citez un paragraf din articol: „Nu cred că guvernul trebuie să influenţeze politica BNR, aşa cum de-a lungul timpului s-a încercat, dar la fel nu cred că BNR ar trebui să aibă putere de decizie în chestiunile guvernamentale. Argumentul este unul singur: competenţele celor două instituţii sunt total diferite. Mijloacele BNR, şi chiar modul de înţelegere a economiei, sunt cu totul altele decât cele ale guvernului. BNR se uită la cifre şi operează cu programe monetare şi valutare. Vocaţia socială sau cea antreprenorială lipsesc cu desăvârşire din deciziile BNR şi este firesc să fie aşa. Guvernul trebuie să ia în calcul, în schimb, economia reală sau pe cea socială”. Afirmaţiile sunt perfect valabile şi astăzi, doar că în locul Executivului, acum se află Legislativul. Presiunea Băncii Naţionale, care avertizează non-stop asupra riscului sistemic pe care îl generează legea dării în plată, este, în ultimă instanţă, în favoarea băncilor.

Dar pe consumatori cine îi apără? În cazul legii dării în plată, parlamentarii. Numai că în această luptă a instituţiilor există un dezechilibru de imagine: BNR, cu profesionalismul şi forţa pe care şi le-a câştigat în timp, se află faţă în faţă cu forul legislativ, măcinat de scandaluri şi o imagine aproape compromisă.

În acest echilibru al puterii şi al intereselor este important gestul preşedintelui Klaus Iohannis care săptămâna trecută a decis să ceară Parlamentului reexaminarea Legii privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar. Legea a fost contestată de opinia publică critică fiindcă pe baza ei se creează un supraguvern care nu dă socoteală în faţa nimănui.

Motivul retrimiterii la Parlament? Unele dintre dispoziţiile legii sunt lipsite de previzibilitate şi de claritate, se spune în comunicatul Preşedinţiei. Ceea ce demonstrează, încă o dată, că există o preocupare atât în clasa politică, dar şi la nivel neguvernamental, cu privire la găsirea unui factor de echilibrare a puterilor şi instituţiilor statului.