Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Veşti îngrijorătoare pentru economia globală

La sfârşitul acestei săptămâni, va avea loc la Washington tradiţionala reuniune de primăvară a Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale. În avanpremiera reuniunii, Fondul Monetar Internaţional a făcut public un raport asupra stabilităţii financiare la nivel global.

Documentul pleacă de la început cu o declaraţie tranşantă: în acest an au crescut riscurile în economia globală. Într-un fel, multe dintre temerile de la sfârşitul anului trecut, s-au împlinit la începutul anului 2016. Este vorba despre confirmarea aşteptărilor privind creşterea modestă a economiilor dezvoltate, problemele economiilor emergente amplificate de scăderea preţurilor materiilor prime şi temerile asupra evoluţiei economiei Chinei.

Toate aceste evoluţii fac ca raportul FMI să aducă multe doze de pesimism asupra situaţiei economice şi financiare a economiei globale. Dar pesimismul este susţinut cu o serie întreagă de argumente.

Astfel, analiza Fondului Monetar Internaţional se derulează pe mai multe paliere. Primul, este cel al preţului materiilor prime. Anul acesta, pieţele de mărfuri, inclusiv cea de ţiţei au cunoscut creşteri uşoare, creşteri aşteptate după aproape doi ani de scăderi continue. Numai că vestea bună a creşterii preţurilor materiilor prime a fost însoţită de o puternică volatilitate a pieţelor. Astfel că, nimeni, nici investitorii, nici producătorii de materii prime nu au putut să-şi consolideze un plan de lucru şi o tendinţă atâta timp cât preţurile au avut suişuri şi coborâşuri într-o perioadă scurtă de timp.

Efectele sunt clare. Economiile emergente cunosc dificultăţi. În plus, spre exemplu, Brazilia, una din economiile emergente care au cunoscut performanţe excelente în anii de criză, este acum măcinată nu doar de probleme economice, ci şi de scandaluri de corupţie la nivel înalt. Ceea ce reduce şi mai mult încrederea în economia braziliană.

De altfel, una din problemele comune ale economiilor emergente a fost aceea a retragerii vizibile a capitalurilor internaţionale. Aceste capitaluri au fost plasate în timpul crizei, având ca bază performanţele economiilor emergente şi s-au retras, în parte, o dată cu scăderea preţurilor materiilor prime şi anunţul Rezervei federale americane că va urma o politică monetară de creştere a dobânzilor la dolar.

Economiile dezvoltate suferă şi ele, în acest an. În primul rând, pentru că nivelul creşterii economice este modest, iar inflaţia refuză să urce în pofida măsurilor aproape disperate luate de unele bănci centrale. Iar băncile centrale au mers atât de departe încât au dus dobânzile în zona negativă spre aproape disperarea băncilor comerciale.

La rândul lor, băncile care activează în economiile dezvoltate vor avea anul acesta o serie de provocări. Raportul FMI notează că este vorba despre faptul că băncile comerciale vor fi în căutarea profitului. Mediul economic şi problemele pe care băncile le trag după ele de la începutul crizei pun serios sub semnul întrebării capacitatea societăţilor bancare de a obţine profit. În al doilea rând, băncile din economiile dezvoltate nu au reuşit sau nu au dorit să scape de balastul numit credite neperformante. Ceea ce le va face în continuare o viaţă grea. Spre deosebire de băncile europene, cele care activează în economia românească au făcut paşi importanţi în vânzarea portofoliilor de credite putrede.

În fine, raportul FMI se încheie cu subiectul privind economia chineză. China rămâne speranţa că va putea ajuta economia mondială să crească. Dar, optimismul este moderat, pentru că economia chineză trece şi ea printr-un proces de restructurare care se referă la companiile de stat şi la sistemul bancar.

În concluzie, industria financiară globală nu este anul acesta în cea mai bună formă. Iar problemele se transmit prin interacţiunea sistemelor financiare mondiale. Este un semnal de care trebuie să ţină seama şi optimiştii incurabili ai economiei româneşti.

1102