Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


De câţi bani are nevoie statul

România are nevoie anul acesta de 70 miliarde lei pentru a finanţa datoria publică. Nevoia de finanţare creşte semnificativ în comparaţie cu anul trecut, când statul a avut nevoie de numai 60 miliarde lei. Creşterea are o sursă simplă şi anume deficitul bugetar. Dacă anul trecut, deficitul bugetului de stat avea nevoie de o finanţare de 9,6 miliarde de lei, anul acesta volumul finanţării s-a dublat ajungând 20 miliarde lei.

Iată cea mai clară dovadă pentru ce însemna impactul creşterii deficitului bugetar asupra nevoii de finanţare. De altfel, în raportul privind stabilitatea macroeconomică de anul trecut, Banca Naţională atrage atenţia că trei ani la rând cu deficite mai mari de 3% din produsul intern brut vor duce datoria publică într-o zonă nesustenabilă. Din acest punct de vedere, 2016 este primul an din seria de trei în care deficitul consolidat are şanse fie în apropiere de 3% din PIB.

De altfel, şi ca pondere în PIB nivelul deficitului s-a dublat ajungând de la 1,4 din PIB, anul trecut, la 2,8%. Într-un fel, cifrele arată cealaltă faţă a relaxării fiscale. De o parte, scăderea taxelor şi impozitelor a condus la o creştere economică bazată pe creşterea consumului. De cealaltă parte, relaxarea fiscală şi creşterea salariilor a dus la creşterea deficitului bugetar şi implicit la nevoia de finanţare a acestui deficit. Iar finanţarea se face prin creşterea datoriei publice. De remarcat este că rambursarea ratelor de capital, adică achitarea împrumuturilor anterioare rămâne la un nivel constant în comparaţie cu anul trecut, respectiv de aproximativ 50 miliarde lei. De fapt, avem de-a face cu o rostogolire a datoriei vechi la care se adaugă creşterea importantă a deficitului bugetar.

Ne putem întreba: de unde provin datoriile ajunse anul acesta la scadenţă? 39 miliarde lei sunt titluri de stat ajunse la scadenţă. Titlurile de stat sunt atrase de Ministerul Finanţelor de la băncile din România. De aici vine reproşul pe care îl auzim tot mai des şi anume acela că băncile finanţează masiv statul şi nu îşi canalizează resursele către economia reală. Băncile se apară spunând că expunerile pe titlurile de stat nu sunt atât de mari ajungând la 25%. În orice caz, nivelul este unul dintre cele mai ridicate din Europa.

Rambursarea împrumuturilor externe este anul acesta în suma de 9,4 miliarde lei. În fine, rambursarea împumuturilor locale se ridică la cifra de un miliard lei. În total, este vorba de 50 miliarde lei.

Cum se vor găsi banii pentru plata datoriei curente? Ministerul Finanţelor arată în raportul privind datoria publică, publicat în luna martie, că majoritatea finanţării va fi atrasă de piaţa internă, 17,4 miliarde lei, iar 5,6 miliarde lei vor fi obţinuţi de pe piaţa externă. De altfel, săptăâna trecută, România tocmai a apelat la o emisiune de obligaţiuni pe pieţele extrene în valoare de un miliard de euro.

De asemenea, la o altă anvergură, de numai 100 milioane de lei, Ministerul Finanţelor a făcut public că în luna iunie vor fi emise titluri de stat destinate populaţiei. Acest lucru ne aduce aminte că anul trecut emisiunea de obligaţiuni pentru populaţie nu s-a bucurat de succesul aşteptat. Suta de milioane de lei nu a fost subscrisă în totalitate, iar cuponul titlului de stat a fost în valoare de 1.000 lei. De data aceasta, Finanţele au decis micşorarea cuponului de titlu de stat la suma de 100 lei, ceea ce le va face mai accesibile pentru populaţie. Dar, până la urmă, dobânda va juca un rol important în decizia populaţiei de a cumpăra sau nu titlurile emise de stat. În orice caz, suma totală de 100 milioane de lei este redusă, ceea ce face din emisiune mai mult una de test.

Deocamdată, în primele trei luni ale acestui an datoria publică a scăzut de la 44 la 40% din PIB. Doar că un deficit bugetar mai mare duce şi la creşterea datoriei, iar acest lucru se va confirma la sfârşitul anului.