Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Creştere: prin consum sau prin investiţii?

constantin_rudnitchi.jpg

Constantin Rudnițchi
Image source: 
RFI

O nouă controversă naşte dispute între economişti: este sustenabilă creşterea economică bazată pe consum pe care o cunoaşte România? Tema a apărut ieri în cadrul unei conferinţe organizate de Ministerul Finanţelor şi îi are, în acest moment, în calitate de combatanţi pe economistul şi consilierul preşedintelui României, Cosmin Marinescu şi pe profesorul de economie Dragoş Huru.

Consilierul preşedintelui a vorbit despre faptul că România va avea anul acesta o creştere economică de 4% şi o creştere a consumului de 20%. Întrebarea este: suntem în faţa unui model sustenabil de creştere sau este nevoie de un alt model economic pentru ca această creştere să fie durabilă. Profesorul Dragoş Huru a replicat în cadrul aceleiaşi conferinţe că avem de-a face cu o creştere sustenabilă şi că tăierile de taxe şi impozite lasă mai mulţi bani în sectorul privat care întâi se duc către consum şi ulterior spre investiţii. ”De ce ne speriem de faptul că s-au tăiat taxele sau că s-au majorat salariile? România avea nevoie de acest lucru. Tragem prea multe semnale de alarmă care pot să stopeze un trend care merge bine”, a spus Huru, citat de Ziarul financiar.

În fine, controversa a fost „arbitrată” de Jeffrey Franks, director la Fondul Monetar Internaţional şi fost negociator al FMI în relaţia cu România, care a declarat că ar prefera să vadă o creştere ceva mai mică, dar constantă, de 3,5%, pentru o perioadă de 10 ani, decât cifre mari care pot fi urmate de criză.

Controversa nu este nouă şi nu are doar elementele unei discuţii de „salon”. În fapt, tema a adus dezbateri europene aprinse imediat după declanşarea crizei din anul 2008. Este discuţia dintre flancul nordic al Europei şi cel sudic. În ultimii ani, economiile din Europa Centrală şi de Nord au arătat că se poate obţine dezvoltarea economică şi cu deficite bugetare mici. Germania este vârful de lance al unei asemenea viziuni, ba mai mult, economia germană implementează cu succes acest model având excedent bugetar.

De partea cealaltă, ţările din sudul Europei au avut o viziune mult mai lejeră. Ele au pledat pentru deficite bugetare mai mari, care să permită creşterea economică şi mai ales să ofere resurse bugetare pentru dezvoltare şi investiţii publice. Cele două flancuri europene s-au echilibrat de-a lungul timpului prin negocierile purtate de motorul franco-german. Negocieri care au creat celebra sintagmă Merkozy, cu trimitere la cancelarul Merkel şi la fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy. Cei doi au fost principalii promotori şi negociatori ai pactului fiscal, tratat care stipulează condiţii clare de ţinere sub control a deficitului bugetar şi de reducere, în acelaşi timp, a datoriei publice.

Problema este şi una de dispută ideologică, între stânga şi dreapta politică europeană. Fiecare parte are argumentele ei. Adepţii deficitelor mici merg pe ideea că modelele de creştere economică nu depind de mărimea deficitului bugetar. Ţările nordice europene sunt chiar dovada vie a validităţii acestei teorii. Cu precizarea că Europa, inclusiv zona nordică, nu reuşeşte să aibă o creştere consistentă.

În acelaşi timp, politica deficitelor bugetare mari nu face decât să crească datoria publică fără a oferi siguranţa unei creşteri economice sănătoase.

Şi în România, controversa nu este doar una pur teoretică. Se confruntă două idei, două viziuni, două curente ideologice. Dincolo însă de raţiunile politice, există o miză economică importantă. Şi anume aceea că economiştii şi politicienii, indiferent de tabere, să găsească soluţiile de trecere la un model economic bazat pe investiţii publice şi private. Fără a transforma consumul în „răul absolut” al economiei.