Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Brexit: doi ani de negocieri complicate!

rudi.jpg

Image source: 
RFI

Viitorul relaţiilor economice dintre Europa şi Marea Britanie este văzut, în România, în multe cazuri, cu foarte mult optimism. În ultimele zile, mulţi reprezentanţi ai mediului de afaceri, dar şi politicieni declară la unison că pieţele se vor linişti şi economiile vor intra pe un făgaş normal. Dimpotrivă, în presa internaţională se discută deja despre introducerea vizelor sau a tarifelor vamale. Ceea ce este o altă abordare decât cea din România.

O serie de companii din industria auto au luat în calculul bugetar introducerea de taxe vamale. Alte firme mari, inclusiv bănci, îşi pun problema restructurării activităţii în Marea Britanie din motive legate de viitorul statut al economiei britanice. În plus, am asistat ieri la Bursa de la Londra la scăderi drastice ale cotaţiilor acţiunilor băncilor britanice.

În România, cel mai des se afirmă că Marea Britanie va obţine statutul Elveţiei, în cadrul negocierilor comerciale, fapt care nu va schimba aproape nimic din actuala relaţie cu Uniunea Europeană. În primul rând, trebuie spus că Elveţia nu face parte din Spaţiul Economic European.

De altfel, funcţionarea spaţiului economic european şi componenţa sa sunt o temă mai complicată în contextul Brexitului. În esenţă, SEE a fost creat în anul 1994 pentru a extinde legislaţia Uniunii Europene referitoare la piaţa internă pentru ţările care făceau parte din Acordul European de Liber Schimb. Elveţia de exemplu, în acest moment nu face parte din SEE, dar este membră a AELS. Din SEE fac parte în schimb Norvegia şi Islanda, două economii din afara Uniunii Europene, dar pentru care se aplică o parte din regulile pieţei unice europene. Ca o curiozitate, Norvegia, de exemplu, în cadrul statutului ei, contribuie anual la bugetul Uniunii Europene cu aproximativ 90% din contribuţia Marii Britanii. Regula este simplă: pentru a avea acces la o piaţă mare, unică, europeană, trebuie să plăteşti.

Marea Britanie are de fapt în faţă patru variante pentru negocierile cu Uniunea Europeană: încheierea de tratate de liber schimb, aplicarea regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, modelul norvegian (al spaţiului economic european) şi varianta Elveţiei.

Modelul Elveţia-Uniunea Europeană este într-un moment delicat. Astfel, colaborarea economică dintre Eleveţia şi Uniunea Europeană este pusă serios sub semnul întrebării începând cu anul 2014. În februarie 2014, o majoritate firavă a populaţiei elveţiene (50,3%) a votat în favoarea modificării Constituţiei pentru a introduce cote anuale pe piaţa muncii pentru cetăţenii care nu au naţionalitate elveţiană și acordarea de prioritate cetăţenilor elvețieni pe piața muncii. Aplicarea rezultatelor votului nu numai că este incompatibilă cu Acordul privind libera circulație a persoanelor, dar primejduieşte întreaga serie de tratate bilaterale semnate de Elveţia cu UE, din cauza aplicării aşa-numitei „clauze a ghilotinei”. Clauza presupune că dacă se anulează un acord, celelalte acorduri încetează a mai fi valabile. Rezultatul? Chiar şi la doi ani după referendum au loc negocieri între UE şi Elveţia pentru a depăşi criza declanşată prin încercarea de impunere a unor politici protecţioniste privind forţa de muncă şi libertatea de mişcare a persoanelor. Sună cunoscut? Bineînţeles, situaţia seamănă până la identitate cu unul din motivele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Şi încă un amănunt. Elveţia a încheiat cu Uniunea Europeană nu mai puţin de 120 de acorduri bilaterale, structurate în două seturi de acorduri sectoriale care includ printre altele şi deschiderea reciprocă a pieţelor şi problemele legate de libera circulaţie a persoanelor. Acordurile bilaterale au fost negociate şi aplicate pe parcursul a şase ani. Toate aceste date sunt relevante pentru complexitatea negocierilor şi arată cât de dificile ar putea fi negocierile dintre Europa şi Marea Britanie. Este adevărat că timpul de negociere poate fi mai mic întrucât Europa şi Marea Britanie au deja o bază de tratate comerciale funcţionale.

Morala este că indiferent de modelul care va fi urmat, elveţian, norvegian, de liber schimb sau pe principiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului, noile relaţii comerciale dintre Europa şi Marea Britanie se vor construi în timp şi cu dificultăţi.