Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce face fiscul cu datele personale ale clienţilor care utilizează cardul

Un proiect de lege, aflat în dezbatere publică, aduce controverse aprinse în societatea românească. Este vorba despre proiectul conform căruia fiscul ar putea avea acces la informaţii ale consumatorilor care plătesc cu cardul.

De la început, trebuie spus că în conformitate cu legea există o serie de plafoane de sume utilizate pentru tranzacţiile cash. Este vorba despre limitarea la 5.000 lei pe zi pentru companii şi respectiv 10.000 lei pe zi pentru persoanele fizice. Există şi un plafon zilnic pentru persoanele fizice pentru tranzactţii mai mari, respectiv 50.000 lei. Toate aceste plafoane privesc plăţile în numerar.

Fiscul introduce prin actul normativ propus şi o informare privind plăţile electronice. Care este logica acestui proiect? Argumentul adus de fisc este acela că este nevoie de aceste informaţii pentru a avea o imagine completă a vânzărilor efectuate de comercianţi. Chiar şi în cazul în care din diverse motive se întrerupe transmiterea de date către ANAF. Trebuie spus că este vorba despre un proces mai amplu. De fapt, discuţia despre dreptul fiscului de a avea acces la datele personale ale consumatorilor se derulează în contextul în care se pregăteşte legislaţia privind introducerea caselor de marcat electronice şi raportarea tranzacţiilor către o bază de date a fiscului.

Trebuie precizat că proiectul introducerii caselor de marcat electronice este unul extrem de important. Există mari aşteptări de la această nouă metodă. Pe de o parte, este vorba despre un control al comercianţilor în legătură cu volumul vânzărilor. Pe de altă parte, este o cale pentru o mai bună administrare fiscală, în sensul că fiscul va putea face controalele mult mai eficient, economisind resurse, energie şi timp. Concret, analizând datele transmise de comercianţi inspectorii fiscali pot să-şi concentreze controalele spre zonele de risc.

Dar dincolo de impozitarea comercianţilor, miza noii prevederi legale, aflată în dezbatere publică, este legată şi de cumpărători, persoane fizice sau companii. Logica pentru care fiscul cere datele tranzacţiilor efectuate cu cardul este legată de posibila utilizare a unor bani negri.

Pentru plăţile în numerar există plafoane ale tranzacţiilor. De asemenea, pragul de raportare a unei tranzacţii către oficiul pentru combaterea spălării banilor este de 15.000 euro sau echivalentul în lei. Astfel, prin plăţile electronice se poate încerca trecerea pe sub radarul de raportare a sumelor suspecte.

Aşadar, o persoană care are bani negri şi doreşte să-i albească ar putea încerca să cheltuiască sume mai mici de 15.000 euro pentru ca tranzacţia să nu fie raportată la Oficiul pentru combaterea spălării banilor.

Fiscul poate utiliza informaţiile obţinute din raportarea tranzacţiilor electronice pentru a constata dacă un contribuabil a cheltuit mai mulţi bani decât veniturile sale. În această situaţie, autorităţile fiscale ar trebui să declanşeze o investigaţie.

Legislaţia este contestată din punctul de vedere al intruziunii în viaţa privată. Tema aceasta este inepuizabilă. Dincolo de ea, marea provocare este dacă ANAF va avea posibilitatea, determinarea şi independenţa de a utiliza datele colectate. Pentru că în materie de control indirect al averilor ANAF nu a făcut progrese vizibile. Verificarea marilor averi s-a impiedicat la câţiva cântăreţi. Datele din scandalul off-shore-ului Panama au fost primite de către fisc, dar nimeni nu mai ştie dacă ele sunt şi investigate. Recent, un reprezentant al ANAF constată că aproximativ un miliard euro ies din România prin preţuri de transfer. Constată şi atât. Aşadar, fiscul din România poate avea toate datele din lume. Senzaţia este că nu vrea sau nu poate să le folosească.

1376