Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ministrul german al economiei: Negocierile pentru tratatul TAFTA au eșuat ”de facto”

tafta.jpg

Miting de protest împotriva Tratatului transatlantic la Hanovra (Germania), aprilie 2016
Sursa imaginii: 
AFP

Negocierile pentru crearea tratatului de liber schimb între Europa şi Statele Unite (TAFTA) au eșuat ”de facto”, anunţă vice-cancelarul german Sigmar Gabriel. Negocierile ar putea fi complicate şi mai mult pe fondul Brexitului, în condițiile în care 25% din exporturile americane către Europa se fac către Marea Britanie.

”Europa nu trebuie să cedeze exigenţelor americanilor”, este de părere vice-cancelarul german Sigmar Gabriel ce îndeplineşte şi funcţia de ministru al Economiei. ”Nimic nu se mai mişcă în acest tratat”, a adăugat el.

Ïn Germania au loc vii discuţii pe acest subiect. Dacă cei din tabăra social-democrată, din care face parte ministrul Sigmar Gabriel nu mai cred în acest proiect, cancelarul Angela Merkel continuă să îl apere .

La sfârşitul lunii iulie, ea declara că proiectul este extrem de important şi în interesul Europei.

Negociatori ai Uniunii Europene şi ai Statelor Unite au început ïn 2013 discuţii pentru crearea celei mai mari zone de liber schimb din lume. Aceştia sperau că vor ajunge la un acord în 2016 dar există mai multe diferenţe de viziune, inclusiv în ceea ce priveşte agricultura, scrie Reuters.

Negociatorii speră să poată totuşi reveni asupra tratatului spre sfârşitul anului.

Dar, chiar şi această perspectivă este tot mai puţin probabilă, în faţa opoziţiei manifestate de Franţa şi a protestelor venite din partea cetăţenilor.

Ïn luna aprilie, înainte de vizita preşedintelui Barack Obama în Germania, la Hanovra au ieşit în stradă mii de oameni pentru a protesta împotriva parteneriatului Transatlantic de Comerţ şi Investiţii.

În plus, alegerea Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană va complica şi mai mult discuţiile, este de părere responsabilul german.

În luna iulie, negociatorii anunţau într-o conferinţă de presă comună, că decizia Londrei de a ieşi din Uniunea Europeană nu afectează discuțiile pe acest tratat, chiar dacă piaţa comunitară este astfel redusă semnificativ.

 

25% din exporturile americane către Europa merg către Marea Britanie

France Presse scrie că diplomaţii au convenit să suspende discuţiile cel puţin până după alegerile generale din Franţa şi Germania, din 2017.

Negociatorul american estima în iulie că tratatul va fi încheiat înainte de alegerile prezidenţiale  din ianuarie 2017.

De cealaltă parte, negociatorul Uniunii Europene declara că doreşte un tratat ambitios si echilibrat.

În cadrul discuţiilor, până în urmă cu o lună, fuseseră eliminate, pe hârtie, 97% din liniile tarifare în comerţul transatlantic.

Prin Parteneriatul Transtlantic, Europa doreşte o deschidere a pieţei americane pentru firmele din Uniunea Europeană, o reducere a birocraţiei pentru companiile de import-export și reducerea sau eliminarea taxelor vamale pentru mărfurile exportate reciproc.