Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Piața gazelor se reformează. Răzvan Nicolescu: Consumatorul va avea în sfârşit un preţ de referinţă

sao_paulo_stock_exchange.jpg

Image source: 
en.wikipedia.org

Ministerul Energiei pregătește o ordonanță de urgență prin care producătorii și furnizorii de gaze vor fi obligați ca începând de anul viitor să tranzacționeze pe bursă cel puțin 40% din cantitatea comercializată. În caz contrar riscă amenzi importante, raportate chiar la cifra de afaceri, a anunțat ministrul de resort, Victor Grigorescu, într-un interviu acordat agenției Agerpres. Este o reformă importantă a pieței gazelor - iar efectele, spune fostul ministru Răzvan Nicolescu, ar urma să se vadă inclusiv la consumatori.

 

 Formarea unei piețe veritabile va avea printre efecte și stabilirea unui preț de referință. Micul consumator, consumatorul casnic, va putea apoi alege între a rămâne la prețul fixat de stat, cel reglementat sau a migra spre piața liberă, dacă va fi mai avantajos, după cum explică, la RFI, Răzvan Nicolescu:

Răzvan Nicolescu: Piața are nevoie de un preț de referință, de lichiditate și de tranzacții, în condițiile în care volumul de gaz tranzacționat în România este destul de apropiat de cantitatea consumată. Pe piețe mature, volumul tranzacționat depășește aproape pe cinci ori cantitatea reală consumată.

Reporter: Să tranzacționezi pe piață nu înseamnă să lași prețul la liber?

R.N: Înseamnă că prețul se formează pe baza cererii și a ofertei. Pentru o piață aflată într-un stadiu incipient de dezvoltare, din păcate, cred că este un lucru binevenit, care este coroborat și cu alte măsuri din legislația secundară, în special în aria de responsabilitate a reglementatorului, cum ar fi finalizarea revizuirii codului de reţea.

Rep: Furnizorii, cei care livrează gaze în sectorul casnic vor fi obligați să achiziționeze transparent din moment ce sunt tranzacționate pe bursă. Ce impact are acest lucru asupra consumatorului?

R.N: Nu vor fi obligați să-l achiziționeze transparent. Vor avea o posibilitate să le achiziționeze transparent, nediscriminatoriu, pe baza unor reguli concurențiale. Cred că mai multă transparență pentru o piață incipientă este binevenită în dezvoltarea acesteia și, mai ales, din perspectiva consumatorilor.

Rep: De ce este binevenit pentru consumatori? Mă refer la consumatorul casnic. Cum se va îmbunătății situația lui?

R.N: Mă refer la celelalte categorii de consumatori. Consumatorul casnic poate beneficia în continuare de prețuri reglemenatate. Dacă dorește are dreptul să treacă pe piața liberă. Pentru consumatorul casnic nu este un impact foarte mare. Totuși, impactul care există și pentru consumatorul casnic este unul benefic, în ideea că va exista un preț de referință. Vom ști care va fi acesta, va fi public și va putea fi văzut de către consumatorul casnic. Acesta poate ulterior decide să renunțe la protecția pe care i-o oferă statul prin prețurile reglementate și să se ducă în piața liberă.

Rep: Nu riscă apoi să plătească mai mult? Pe o piață liberă funcționează principiul cererii și ofertei.

R.N: Riscă să plătească mai mult. De aceea există încă prețurile reglementate, dar depinde de tipul de contract pe care consumatorul casnic îl va încheia. Poate să fie un contract pe un an, poate fi un contract pe o perioadă mai mare de timp cu o anumită formulă de actualizare a prețului. Este o oportunitate, este un lucru bun. Sub nicio formă nu este un lucru rău, din perspectiva tuturor consumatorilor.

Rep: Nu poate, ipotetic vorbind, să declanșeze un efect de domino? Consumatorul casnic vede, în scurt timp, că la liber prețurile sunt mai mici și urmează un val de migrare din parte consumatorului casnic spre piața liberă. Ne putem trezi într-o situație fără precedent.

R.N: Se poate întâmpla acest lucru. Aici intervine rolul autorităților de a informa consumatorii, de a le explica ce înseamnă ieșirea din zona reglementată și trecerea pe piața liberă. Există multe oportunități, există și câteva riscuri și este corect ca ei să fie informați, să știe că au acest drept, că există oportunități și că există niște riscuri.

Rep: Într-o situație de genul acesta, statul ce interes are?

R.N: Statul are interes să se creeze o piață de gaze. În acest moment noi nu avem o piață funcțională. În 2014 am început acest proces de transparentizare în ideea de a crea o piață. Nu putem să vorbim decât impropiu despre o piață de gaz. Ceea ce avem noi nu întrunește condițiile unei piețe funcționale. Cei care pierd într-o astfel de situație sunt, în primul rând, consumatorii.

Rep: În acest moment, majoritatea covărșitoare a tranzacțiilor se face prin contracte bilaterale. Ce oprește un consumator industrial, ca după intrarea în vigoare a acestui proiect, dacă am un interes să merg în continuare pe varianta contractului bilateral?

R.N: Contracte bilaterale se pot încheia și pe platforma de tranzacționare. Probabil că dumneavostră vorbiți despre un contract bilateral cu negociere directă, fără să existe această transparență. Este de văzut cum se vor gestiona situația contractelor de gaz deja existente. Mi se pare corect că dacă se va aplica această prevedere, să se aplice tuturor furnizorilor. Printr-o mai mare transparență văd beneficii pentru crearea unei piețe a gazului în România și beneficii foarte mari pentru consumatori. 

 

Ascultă AICI interviul cu Răzvan Nicolescu: