Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Între o amnistie bolnavă și o justiție sănătoasă

Una din temele de dezbatere născute de proiectul de modificare a Codului fiscal este așa-zisa amnistie fiscală. Ideea cuprinsă în proiect era de a da posibilitatea celor care au sume mai mari de un milion de euro să le declare și să plătească un impozit de 16%. Dacă ar fi fost descoperiți banii după data-limită prevăzută în Codul fiscal impozitul ar fi crescut la 75%.

Este însă pregătit publicul larg pentru o astfel de operațiune? Evident, nu. Să ne gândim doar că tema cea mai auzită în ultimii ani, în materie de justiție, este “mă interesează mai puțin să facă pușcărie, important este să le ia banii”. Mai mult ca sigur că dacă s-ar face un sondaj de opinie pe această temă, o largă majoritate a cetățenilor români ar fi de acord cu afirmația.

Ideea amnisitiei fiscale face, însă, un pas înainte. În loc de “nu mă interesează dacă fac pușcărie, important este să le ia banii”, ar trebui să se reformuleze astfel: “nu mă interesează să le ia banii, important este să îi aducă în economie”. Principiul poate fi generos și absolut economic, dar aproape imposibil de acceptat la nivelul opiniei publice. Principiul amnistiei fiscale poate aduce beneficii economice, discutabile ce-i drept, dar este lipsit de moralitate.

Este imposibil de crezut că într-un moment în care acțiunile în justiție vânează banii negri care provin din acte de corupție, ideea unei iertări de impozite a celor care își aduc banii în țară ar putea fi împărtășită de români. Acum vânătoarea de vrăjitoare și de recuperare a prejudiciilor, deși destul de puțin eficiență, este mult mai interesantă pentru cetățeni decât posibilul câștig economic ce ar rezulta în urma declarării voluntare a unor bani negri .

De fapt, tema amnisitiei a fost abordată la suprafață. Atât de către susținătorii ideii, cât și de cei care o resping din start. Mai întâi ar trebui să ne întrebăm ce bani ar putea să facă obiectul unui proces de declarare voluntară.

Sunt două categorii de sume: unele provenite din rețele infracționale sau de corupție, altele care au fost câștigate legal, dar, din diverse motive, au evitat impozitarea. Banii din corupție ar trebui confiscați, nu amnistiați. În schimb, banii care au surse curate, dar au scăpat până acum de impozite din diverse motive, s-ar putea califica pentru o perioadă de grație în care să fie declarați. Problema este că legislația nu face distincție între situații și pentru că în realitate este foarte puțin probabil ca banii să nu aibă origini dubioase.    
    
Apoi, ar trebui să întrebăm dacă amnisitia ar reuși, adică dacă o parte importantă dintre cei care au bani nedeclarați se vor grăbi să profite de ocazia oferită. Este puțin probabil ca aminisitia să aibă efecte pe scara largă. Din două motive: cei care ar dori să folosească o asemenea prevedere legală și-ar pune întrebarea dacă nu cumva, în România fiind, organele fiscale sau media nu vor afla, absolut întâmplător, numele celor care folosesc prevederea legală.

În al doilea rând, evazioniștii din România au o veche tradiție de evitare a fiscului și o largă experiență în transformarea banilor negri în investiții aparent onorabile.

Aceste două considerente ne fac să credem că o amnisitie fiscală nu ar fi un mare succes. Cu alte cuvinte, decât o amnistie bolnavă mai bine o justiție sănătoasă care continuă să caute banii negri.