
Economie
RCA, mult zgomot pentru aproape nimic
În aceeași zi, ieri, guvernul a emis o ordonanță de urgență privind RCA. Senatul a adoptat legea RCA. Deputații au avut audieri tot pe aceeași temă. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, a prezentat în fața parlamentarilor un set de măsuri pentru rezolvarea problemelor companiilor mici de transport, care, susține Negrițoiu, sunt cele mai afectate de tarifele poliței RCA.
În fine, președintele Consiliului Concurenței a fost și el de acord cu ideea înghețării tarifelor polițelor RCA. Cu precizarea că este o măsură excepțională, care răspunde unei situații excepționale în piață, și că se poate aplica pe cel mult șase luni. Șeful Consiliului Concurenței a ținut să reamintească faptul că o astfel de măsură a mai fost luată doar o singură dată în ultmii 20 ani. Este vorba despre o înghețare a prețului uleiului de floarea soarelui care a avut loc în anul 1997 și care s-a aplicat timp de două luni. Dintre toți oficialii, însă, doar Bogdan Chirițoiu a ținut să amintească
în acest context tensionat că trebuie avute în vedere mecanismele pieței și că întoarcerea la regulile pieței este absolut necesară.
O mobilizare de forțe cum rar s-a mai văzut în ultimii ani, ceea ce arată că decidenții au înțeles în al 12-lea ceas că amenințarea grevei este cât se poate de reală.
Culmea este că, în pofida tuturor capetelor luminate și a soluțiilor propuse sau adoptate, problema nu este rezolvată.
Mecanismul de ieșire din situație este gândit în felul următor. Pe termen scurt, adică pentru șase luni, tarifele RCA rămân neschimbate. Până aici toate bune. Numai că marea controversă abia acum începe: care este tariful de referință la care vor îngheța tarifele în următoarele șase luni?
Una vrea guvernul, respectiv ASF, altceva își doresc transportatorii. Iar diferența este uriașă. ASF propune un tarif de 18.500 lei pe an pentru un camion. În schimb, transportatorii doresc ca prima de asigurare să fie de doar de aproximativ 5.000 lei pe an. Diferența vine, explică transportatorii, din frecvența daunei de 15%. Așadar, prima ar trebui să fie de numai 15 la sută din tariful de 18.500 lei, adică 2.700 lei. La care se mai adaugă cheltuielile de administrare și se ajunge la un tarif al RCA de 4.900 lei.
Nu putem să nu remarcăm că transportatorii fac propriile calcule despre o industrie despre care nu știu prea multe și asupra căreia sunt evident subiectivi. Nu știm pe ce bază au fost calculate cheltuielile de administrare, nu știm dacă simpla aplicare aritmetică a frecvenței daunei acoperă despăgubirile din accidentele auto. Dar, în ritmul acesta, transportatorii se vor apuca de încheiat polițe de asigurare, iar companiile de asigurări de făcut transporturi.
Problema RCA este departe de a fi încheiată. Vorbește despre acest lucru diferența enormă dintre tariful de referință vehiculat în piață. Pentru că de la 18.500 lei pe an, la 4.900 lei este o distanță ca de la cer la pământ. Și atunci, toate eforturile făcute ieri de o mulțime de instituții ale statului nu ajută deocamdată cu nimic. Ceea ce ne spune că greva sau tensiunile dintre transportatori și asigurători sunt departe de final.
Cert este că toată lumea caută soluții. Fiecare în felul său, unele mai aproape sau departe de principiile funcționării pieței. Astfel, Consiliul Concurenței vrea să propună în legislația secundară prevederi legate de comportamentul în trafic al șoferilor. ASF propune o ciudățenie: un fond de compensare a transportatorilor mici, afectați de creșterea tarifelor.
Fondul urmează să fie alimentat de transportatorii mari, de firmele de asigurări și chiar de ASF. Sunt absolut neclare regulile după care ar putea să funcționeze aceste compensări, dar un lucru este cert că se va lua de la cei care au și se va da celor care nu au. O idee destul de ciudată, să recunoaștem. Și încă un lucru: ASF vrea să stimuleze intrarea pe piață a unui asigurator cu capital de stat. Ce-o fi însemnând să stimuleze intrarea pe piață, doar ASF știe.
Guvernul a emis o ordonanță de urgență, iar Parlamentul are pe masă o nouă lege a RCA-ului. Toată lumea vrea să rezolve problema, dar o parte dintre soluții sunt pompieristice. Vor să stingă repede focul și apoi vom mai vedea ce se întâmplă.