Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


De la „Cuminţenia pamântului” la răutăţile neamului

slide1.jpg

„Cuminţenia pamântului”
Sursa imaginii: 
www.brancusiealmeu.ro

„Cuminţenia pamântului” a fost un test relevant pentru societatea românească. Guvernul, prin organizarea unei subscripţii publice pentru sculptura lui Constantin Brâncuşi, a plecat de la ideea de a apela la ceea ce se numeşte spiritul civic şi responsabilitatea socială. Cauza nu era una socială sau umanitară, nu era legată de vreun eveniment natural devastator (cum a mai fost în cazul inundaţiilor), ci una culturală. Românii au fost chemaţi să doneze bani pentru achiziţionarea de către statul român a unei sculpturi a lui Constantin Brâncuşi.

Trebuie spus că achiziţionarea sculpturii „Cuminţenia pamântului” a generat, în ultimii ani, o serie de controverse legate de oportunitatea implicării statului român sau de preţul lucrării.

Sunt convins că, dincolo de aspectul privind responsabilitatea civică, guvernul a dorit să obţină prin mecanismul de subscripţie publică şi un gir pentru cumpărarea operei de artă. Cu alte cuvinte, Executivul şi-a propus ca validarea deciziei de cumpărare a operei de artă să fie făcută şi de români, pentru ca divergenţele pe tema achiziţionării, a preţului sau a oportunităţii să aibă un capăt de linie. Prin donaţiile lor, românii urmau să valideze decizia de cumpărare a lucrării de artă, ar fi fost coparticipanţi la acest proces.

Numai că, în România, cu evoluţia ei de după anul 1989, nimic nu este simplu. Într-o economie dezvoltată, cetăţenii s-ar fi aflat în faţa unei opţiuni simple: ar fi donat sau nu, dar nu ar fi deturnat sensul fundamental al campaniei.

În România, lucrurile sunt mai complicate. Campania pentru „Cuminţenia pamântului” a atins zone de-a dreptul groteşti. În mediul online, opiniile au zburdat libere. S-a spus că statueta este prea mică sau că „o bucată de piatră nu merită atâţia bani”. De asemenea, s-a contestat tot ce se putea contesta: ideea campaniei, clipul de promovare, preţul, ideea statului român de a cumpăra opera de artă, s-a spus că de banii aceştia ar fi trebuit construite spitale sau şcoli şi, evident, a fost criticat guvernul care a a avut ideea subscripţiei publice. În loc să arate tot ce este mai bun în români, generozitatea şi responsabilitatea, campania pentru „Cuminţenia pamântului” a scos la suprafaţă o parte din ceea ce avem mai urât, mai rău. Şi pentru ca totul să ajungă la apogeu, campania a mai avut parte şi de un scandal, cel legat de Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti.

Strângerea unui milion de euro din cele şase milioane vizate prin campanie nu este, evident, un succes. Dar nici un eşec. Este o realitate. Care ne face să ne întrebăm şi să căutăm răspunsuri vis-a-vis de starea societăţii româneşti. Răspunsuri diverse care nu au întârziat să apară. Ofer câteva explicaţii, chiar având riscul de a greşi. În primul rând, societatea s-a construit pe false valori promovate intens în ultimii 25 de ani. O adevărată valoare culturală, precum sculptura lui Brâncuşi nu i-a făcut pe prea mulţi să vibreze. În al doilea rând, mulţi români cred că marile averi s-au construit prin încălcarea legii sau chiar prin furt. Nu este exclus că o bună parte din cetăţeni să fi gândit că ar trebui să doneze cei care au acumulat averi substanţiale. Numai că aceştia nu au dezvoltat organul donaţiei şi, în plus, sunt ocupaţi cu drumurile la DNA.

În al treilea rând, a fost dezamăgitoare implicarea companiilor cu capital românesc sau străin. Ele au fost puţin prezente în campanie, chiar dacă le place să comunice despre implicarea lor socială. Nu-i mai puţin adevărat ca o companie din domeniul IT care a făcut o donaţie de 100.000 euro a fost făcută praf de clienţi în mediul online, reproşându-i-se că, din cauza donaţiei, creşte preţul produsului. Fără comentarii.

În acelaşi timp, nu cred că guvernul trebuie să mai lungească boala, prelungind perioada de subscripţie. S-ar putea ajunge într-o situaţie mai rea decât de astăzi. În mod normal, guvernul, atunci când a lansat campania de donaţie, ar fi trebuit să aibă şi un plan B pentru cazul în care, din spaţiul public, nu s-ar fi strâns toţi banii. Adică, pentru situaţia de astăzi. Cel mai simplu şi mai logic este ca statul să completeze banii care nu s-au strâns de la cetăţeni sau firme.
„Cuminţenia pamântului” a plecat ca o declaraţie de bune intenţii. Însă, în loc să scoată la suprafaţă ce este mai bun, ne-a arătat o parte din demonii din noi