Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Proiect de creștere a eficienței energetice în școli

Eficiența energetică în locuințe, instituții, companii, spitale sau școli, este o problemă importantă a economiei oricărei țări. Cum se poate obține această eficiență energetică în școli, cu efort minim, ne explică Roxana Puia, PR manager al Asociației ENVIRON, organism implicat într-un proiect național de eficiență energetică:

Mâine începând cu ora 10 realizăm o conferinţă de presă în cadrul căreia vom lansa cea dea doua ediţie a proiectului Fifty Fifty creşterea eficienţei energetice în unităţile de învăţământ. Este un proiect desfăşurat de Asociaţia Environ împreună cu Institutul independent pe probleme de mediu din Germania şi cu sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti. Este un proiect care se află deja la a doua ediţie. Etapa pilot s-a desfăşurat în perioada octombrie 2015-aprilie 2016 şi pentru că a avut succes la noi în ţară a fost extins pentru o perioadă de doi ani, astfel că startul va avea loc mâine, iar proiectul se va încheia în lună martie 2018.

În primul rând iniţiativa organizatorilor UFU, este prescurtarea Institutului Independent pentru Probleme de Mediu din Germania de a implementa şi în România proiectul Fifty Fifty, un proiect ce se desfăşoară deja în peste 5000 de unităţi de învăţământ atât din Germania cât şi din Europa. Recent a fost lansat şi în Bulgaria. Este încă o dovadă a susţinerii pe care Germania o acorda ţării noastre în eforturile de transpunere a obiectivelor adoptate în cadrul acordului COP 21 de la Paris privind diminuarea gazelor cu efect de seră şi menţinerea temperaturii medii globale la sub 2 grade celsius până la sfârşitul acestui secol. Pe lângă acest obiectiv principal care vizează o schimbare de mentalitate prin implicarea directă atât a elevilor cât şi a cadrelor didactice în aplicarea unui set de măsuri practice vizând utilizarea eficientă a resurselor prin creşterea eficienţei energetice şi contribuţia la reducerea amprentei de carbon, proiectul îşi propune şi angrenarea autorităţilor locale într-un proces activ de informare şi conştientizarea populaţiei în ceea ce priveşte elementele economiei circulare şi încurajarea unui comportament responsabil faţă de mediu la nivel individual.
Etapa pilot a proiectului s-a desfăşurat anul trecut în şase unităţi de învăţământ din Bucureşti, Braşov şi Tekirghiol, şcoli care au beneficiat de un program de implementare a unor standarde de comportament responsabil şi au învăţat tot felul de metode practice prin care îşi pot micşora consumul de energie prin setarea unei temperaturi mai scăzute, prin aerisirea corectă a încăperilor, a sălilor de curs. Toate aceste măsuri vizează până la urmă micşorarea unui consum inutil de curent electric şi de energie.Ca urmare a adoptării acestei măsuri simple până la urmă s-a observat o scădere cu aproximativ 10 la sută a consumului energetic în unităţile de învăţământ care au făcut parte din proiect.

Constantin Rudnițchi: Pentru ca un astfel de proiect de eficiență energetică să aibă succes trebuie ca autoritățile locale să se implice.

Roxana Puia: Pentru că proiectul să îşi atingă scopul de modificare a percepţiei şi comportamentului populaţiei în ceea ce priveşte utilizarea eficientă a resurselor este necesară şi implicarea activă a autorităţilor locale în promovarea, diseminarea informaţiilor şi a metodelor practice în rândul comunităţilor.De aceea anul acesta, poate mai mult ca la ediţia anterioară targetam în mod direct cooptarea autorităţilor în proiect.

 

 
Roxana Puia, PR manager al Asociației Environ vorbește la RFI despre un proiect de eficiență energetică în școli, realizat împreună cu Ambasada Germaniei.