Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Bilanţ modest la Transporturi: şantiere deblocate pe hârtie şi o vacă de muls pe butuci

mt_bun.jpg

Image source: 
facebook.com/MinisterulTransporturilor

2016 ar putea aduce cel mult 18-19 kilometri noi de autostradă. Chiar dacă din acest punct de vedere bilanțul este modest, în acest an s-ar fi deblocat șantiere importante, iar roadele ar urma să se vadă în 2017, când s-ar putea inaugura peste 150 de kilometri de autostradă. O spune ministrul Sorin Bușe, aproape de finalul mandatului actualului guvern. Un punct nevralgic va fi, pentru viitorul executiv, compania TAROM. Ministrul Transporturilor anunță că o posibilă variantă, în locul privatizării, ar fi parteneriatul cu o companie mare din Asia.

În România, în ceea ce privește infrastructura rutieră, nimic nu este 100% sigur, spune, la RFI, Ionuț Ciurea, de la Asociația Pro Infrastructura. O ordonanță dată de cabientul Cioloș a simplificat mult lucrurile, dar ar fi fost și o serie de bâlbe și întârzieri. 

Ionuţ Ciurea: Anul ăsta avem doar 15 kilometri, hai să spunem 90% siguri.Trebuie acolo să fie foarte atenţi la partea birocratică, astfel să putem să circulăm undeva în jur de 20 decembrie pe cei 15 km dintre nodurile Marginea şi Dumbrava. Ar trebui să avem undeva în aceeaşi perioadă a lunii decembrie şi o scurtă autostradă, una din cele mai scurte, în partea metropolitană a Bucureştiului. Nimic nu este 100%. Contează şi cum o să fie vremea. Deja avem dubii că o să terminăm. 

Reporter: În aceste condiţii, ce speranţe putem trage pentru anul viitor? Guvernul susţine că a deblocat 300 de km de şantiere.

Ionuţ Ciurea: Nu sunt chiar trei sute deblocaţi. E o cifră...aşa, rotunjită în sus. Contractul pentru Suplacu de Barcău-Borş a fost reziliat şi acolo avem 64 de kilometri. E drept că pentru anul viitor avem şanse bune pentru două loturi din A10 Sebeş-Turda. De asemenea, mai avem lotul 3 din Lugoj-Deva. 

Reporter: A contribuit OUG7 la deblocarea proiectelor?

Ionuţ Ciurea: Da, cu siguranţă. Ordonanţa şapte este foarte bună. Din fericire am putut să deblocăm cu ajutorul ei bună parte din autostrăzile aflate în execuţie. Foarte, foarte utilă pentru A10. Puteau să facă mai repede şi mai bine anumite lucruri. S-au bâlbâit.

Reporter: Ce lasă acest guvern pentru următorul şi ce priorităţi va avea, pe partea de infrastructură, următorul executiv?

Ionuţ Ciurea: În primul rând, avem gata master planul. Aşa cum este el. Acest master plan stabileşte priorităţile în materie de autostrăzi, infrastructură feroviară şi aviaţie. E cu siguranţă un lucru bun. Putem să spunem că avem, cel puţin în materie de autostrăzi, nişte priorităţi destul de clare. Prioritatea zero pe partea de infrastructură rutieră este, bineînţeles, Sibiu-Piteşti. Închiderea coridorului. 

TAROM, pe butuci. Cum se mai poate salva compania?

Ministrul Transporturilor anunță că o posibilă variantă, în locul privatizării companiei aeriene TAROM, ar putea  fi parteneriatul comercial  cu o companie mare din Asia. Sunt discuții incipiente. România ar oferi șansa dezvoltării unui hub în regiune, iar compania asiatică parteneră ar veni cu investițiile, a explicat, într-un interviu acordat hotnews.ro, ministrul Sorin Bușe. Pentru TAROM, transmite  ministrul Transporturilor, privatizareaar fi ultima soluție luată în calcul pentru salvarea companei.
 
Șansele unui parteneriat sunt firave și tot privatizarea ar putea fi soluția cea mai fezabilă, spune însă, la RFI, Ionuț Ciurea, de la Asociația Pro Infrastructura. TAROM a fost și rămâne o vacă de muls pentru mediul politic și fără a schimba aceast lucru, compania va rămâne pe butuci, adaugă Ionuț Ciurea:  



“Este simplu să spui da, o să facem parteneriat cu o companie mare din Emirate sau mai spre est, pentru a stabili la Bucureşti un hub pentru călătoriile trans-atlantice. Din păcate, şase foarte mari nu credem că sunt pentru acest lucru. Pe hârtie sună interesant. Însă în practică acel partener o să vrea control şi, credem noi, o să vrea control total. Probabil că o să se ajungă tot la o soluţie mai aproape de privatizare. În momentul în care s-a încercat un management profesionist, nu a fost lăsat, iarăşi, de factorul politic. În continuare, Tarom e o vacă de muls pentru tot ceea ce însemană putere. Morala asta este: Managementul privat trebuie să fie privat, să fie lăsat să facă treabă. Şi atunci poate că o să avem şi o companie profitabilă, care se dezvoltă, nu care merge pe butuci.”

 

Asculta AICI interviul integral:
1609