Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„Amnistia penală” sau adaptarea la realitate

Ministerul Finanţelor a înaintat o propunere privind schimbarea legislaţiei referitoare la evaziunea fiscală. În esenţă, propunerea constă în prevederea ca fiscul să renunţe la plângerile penale înaintate către parchet în cazul în care se îndeplinesc două condiţii: prejudiciul este mai mic de 50.000 lei şi în plus persoana încriminată achită suma şi penalităţile aferente până la primul termen de judecată. Măsura se aplică o singură dată pe o perioadă de cinci ani.

Aceasta este propunerea în sinteză. Înainte de a comenta dacă ar fi bună sau nu această schimbare este util să prezentăm ce se întâmplă acum în economia reală.

Aşadar, în ultimii ani, a existat un adevărat război în teritoriul penal între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi contribuabili. Mecanismul funcţionează în felul următor: o companie are un control de la ANAF, control care constată un prejudiciu. Legea evaziunii fiscale îi obligă pe inspectorii fiscali să înainteze o sesizare penală în cazul în care constată un prejudiciu. Cel puţin aşa susţin reprezentanţii fiscului, că este vorba de lege, şi nu ţine neapărat de voinţa inspectorilor fiscali. Rezultatul este că s-a ajuns la aproximativ 19.000 de sesizări penale care culmea ajung să blocheze şi activitatea parchetelor şi pe cea a firmelor.

De ce? Pentru că este limpede că parchetele nu au personalul şi timpul să ancheteze un număr atât de mare de sesizări. Pe de altă parte, atitudinea fiscului a născut o reacţie a reprezentanţilor companiilor. La rândul lor, contribuabilii au făcut împotriva reprezentanţilor fiscului plângeri de abuz în serviciu. Din acest motiv se poate spune că ne aflăm în mijlocul unui război între ANAF şi o parte din companiile româneşti.

Rezultatul statistic este şi el relevant. Conform ministrului finanţelor, 50% din dosarele de evaziune sunt pentru sume mici care totalizează doar 1% din prejudiciul cumulat pentru toate dosarele. Cu alte cuvinte, avem o mulţime de dosare cu prejudicii minuscule la scara economiei. Este evident că această situaţie duce la tensiuni şi la o risipă importantă de resurse sau chiar la blocarea unor instituţii.

Dar această abordare a fiscului a mai dat naştere unui blocaj. Este o problemă juridică, care se poate explica sintetic în felul următor. Un contribuabil care se consideră nemulţumit de controlul fiscal poate apela la o contestare a deciziei de impunere. Doar că o firmă nu poate contesta decizia ANAF până când nu se soluţionează plângerea penală. Or, soluţia în dosarul penal ajunge să dureze câţiva ani. Până atunci, companiile pot da faliment, bugetul nu încasează prejudiciul, iar parchetele sunt pline de sesizări.

Din aceste motive, schimbarea propusă de guvern, conform căreia în cazul prejudiciilor mai mici de 50.000 lei, plătite până la primul termen de judecată duce la renunţarea plângerilor penale este o măsură cât se poate de realistă. Ea acomodează o situaţie, de fapt, existentă în economie şi în sistemul de justiţie cu legislaţia.

Desigur, ideea are un punct slab. Şi anume acela că poate fi considerată o invitaţie la evaziune. Principala obiecţie este aceea că ar putea exista tentaţia că unii întreprinzători să facă o evaziune de până la 50.000 lei sperând că nu vor fi descoperiţi de fisc. În cazul în care ar fi identificaţi, aceştia ar putea plăti prejudiciul şi ar scăpa de problemele penale.

Desigur, acest risc există. Aşa cum se întâmplă în economie, o măsură luată pentru îndreptarea unui blocaj poate da naştere unui alt tip de abuz. Cred însă că miza este prea mică şi metodele prea complicate pentru o evaziune de 50.000 lei. Schimbarea propusă de guvern nu este impecabilă, dar are o calitate: este realistă. În concluzie, între o modificare realistă şi perpetuarea situaţiei actuale este de preferat o schimbare care ţine cont de realitate.