Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Priorităţile guvernului: ordine în salarizarea bugetară şi eterna problemă a autostrăzilor

O temă complicată care va trebui rezolvată anul viitor este cea a salarizării unitare. Lucrurile sunt destul de clare, dar ele au fost parazitate de interesele şi declaraţiile politice. Fără a intra în tehnica legii, trebuie să privim principiile. Legea PDL, adoptată în anul 2010, nu s-a putut aplica pentru că, pe de o parte, a fost complicat să se ajungă la o convergenţă de principii şi la o coagulare a funcţiilor existente pe orizontală în instituţiile publice. Pe de altă parte, după ce s-a făcut o relativă ordine s-a constatat că nu sunt bani pentru aplicarea ei. Ca atare, a fost amânată.

În anul 2015, guvernarea PSD a lăsat o altă formă a legii de salarizare unitară. Considerată absolut minunată de liderii şi demnitarii partidului, dar văzută ca inaplicabilă de următorul guvern. Motivul era foarte clar: aplicarea legii ar fi costat 40 miliarde lei, bani pe care bugetul nu îi avea la dispoziţie. În plus, conform declaraţiilor ministrului muncii în funcţie, Dragoş Pîslaru, proiectul PSD era făcut fără să se ştie exact numărul funcţionarilor publici şi cel al angajaţilor din sectorul bugetar.

În fine, guvernul Cioloş a construit o a treia formă a legii, mai ieftină pentru buget, cu cheltuieli de numai 20 miliarde de lei, care însă îi nemulţumeşte pe sindicalişti. Iar politicienii PSD pun şi ei paie pe foc spunând că legea lor era mai bună şi că există mijloace bugetare pentru aplicarea ei. Bietul bugetar şi bietul lider de sindicat ce să mai înţeleagă? Un fapt este cert şi a fost spus cu subiect şi predicat de ministrul Dragoş Pîslaru. Toată lumea afirmă că vrea legea de salarizare unitară până când constată că pe baza legii nu pot obţine cele mai mari şi cele mai rapide creşteri salariale. Şi atunci, fiecare ramură economică, prin sindicate sau indirect, apelează la vechea modalitate prin care îşi rezolvă problema: se duc la parlamentari şi obţin prevederi speciale de salarizare. În felul acesta, legea salarizării nu va putea fi finalizată niciodată. Chiar dacă pentru următorul guvern această lege va trebui să fie o prioritate. Rămâne de văzut dacă, însă, viitorul guvern va avea determinarea şi susţinerea corectă a parlamentarilor, astfel încât să aducă ordine şi logică în salarizarea bugetară.

Alte două priorităţi ale viitoarei guvernări sunt, cu certitudine, dezvoltarea infrastructurii şi creşterea vitezei de atragere a fondurilor europene. În aceste două domenii lucrurile par destul de clare. Ar trebui plecat de la paşii făcuţi de guvernul tehnocrat care susţine negru pe alb ca a deblocat procesul de achiziţie în domeniul infrastructurii rutiere. Din acest punct ar trebui judecată performanţa viitorului guvern.

De asemenea, în domeniul fondurilor europene, susţine guvernul Cioloş, au fost lansate ghiduri de finanţare pentru proiecte în valoare de 13 miliarde euro şi a fost pus la punct sistemul informatic şi procedurile administrative.
Dacă nu cumva, din nou, va funcţiona modelul „greaua moştenire”. Pe baza acestui model, noul guvern va lua totul de la zero, în materie de fonduri europene şi infrastructura, astfel că sunt şanse ca proiectele să bată din nou pasul pe loc ani buni de acum înainte.

În fine, viitorul guvern va trebui să rezolve o problemă care pare simplă, dar nu este. O legislaţie care să clarifice şi să încurajeze în cele din urmă situaţia învăţământului dual. Tot mai mulţi reprezentanţi ai companiilor, din ramuri economice extrem de diferite, afirmă că nu găsesc forţa de muncă suficientă şi calificată. De aceea, învăţământul dual poate fi o soluţie de termen mediu care însă trebuie să fie o prioritate pentru viitorul guvern.