Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Legea conversiei creditelor în franci elveţieni, neconstituţională – decizie CCR

franci_elvetia.jpg

Judecătorii CCR au admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Guvern în toamnă
Judecătorii CCR au admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Guvern în toamnă
Image source: 
RFI

Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric este neconstituţională, a decis Curtea Constituţională. O decizie era aşteptată încă din luna noiembrie 2016.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a anunţat că judecătorii CCR au admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Guvern în toamnă.

Sesizarea a fost trimisă de Guvern la Curte pe 24 octombrie, după adoptarea de către Parlament a legii care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării. O decizie era aşteptată încă din luna noiembrie, dar a fost amânată de judecători pentru 18 ianuarie şi, ulterior, pentru 7 februarie 2017.

Executivul a apreciat că legea operează retroactiv, dar a dat aviz pozitiv proiectului în condiţiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare şi un plafon.

Guvernul a considerat că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie. Pe de altă parte, spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului.