Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Fermierii se așteaptă la un an greu. LAPAR: Nu am primit nimic de la Minister

porumb.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Ploile întârzie însămânțările de primăvară, în special la porumb, anunță Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România. Fermierii spun că oricum vremea nu e de partea lor: în sol este deficit de apă – iar 2017 are toate premisele unui an dificil pentru ei. 

Nu în ultimul rând, agricultorii așteaptă banii din subvenții promiși de Minister, spune, la RFI, Nicolae Sitaru, președinte LAPAR:

Mă aștept la un an greu. Anul ăsta, nu numai din semne, dar și din cauză că am avut zăpadă puțină și ploi puține în timpul iernii, rezerva de apă e insuficientă. Eu sper să n-am dreptate. Luccurile se pot îndrepta: întotdeauna e loc de bine. Dar mereu când a fost rezerva mică au fost probleme la cultura porumbului. (…) Până în momentul de față nu am primit niciun leu, nici avans, nici nimic. Niciun leu, niciun ban. Aștept cu încredere să se îndeplinească promisiunea ministrului Agriculturii, care nu sare nicio ocazie să-și reafirme angajamentul. E la fel de important sprijinul ăsta și pentru o fermă mica și pentru una mare. Fiecare are cheltuieli corespunzătoare.“