Prima breșă din salarizarea unitară

În ultimii 27 de ani, ierarhia salarială s-a construit prin legi speciale, prin care diversele categorii de salariați și-au impus condițiile. Astfel, cel mai bine plătiți angajați din sectorul public au fost, într-o ordine aleatorie, magistrații, funcționarii din Ministerul de Externe, angajații din serviciile speciale și cei din armată sau piloții de avioane. Rând pe rând, fiecare categorie profesională a devenit mai specială, și-a construit legi speciale nu doar de salarizare, ci și de retragere la pensie. Recent, au fost date publicității cele mai mari pensii din România și ele aparțin unor magistrați și unor aviatori.

Pensia mare reflectă și salariile mari pe care aceștia le-au avut în carieră, dar și condițiile cu totul speciale de retragere la pensie care, pentru unele categorii de salariați, ajung la 80% din ultimul salariu. Un procentaj ce sfidează principiul secular al contributivității. Dar, la această prevedere specială, s-au adăugat și unele șmecherii românești, prin care, în ultimul salariu, s-au înghesuit o serie întreagă de sporuri, prime și îndemnizații.

De altfel, sistemul de salarizare a fost parazitat de-a lungul timpului de abuzul de sporuri. Înainte de criză se ajunsese ca sporurile și primele să mascheze jumătate din veniturile lunare obținute de un angajat.

Prima variantă a legii de salarizare unitară, cea din anul 2010, a încercat să facă ordine în haosul salarizării pe baza de sporuri sau îndemnizații. Cea mai recentă variantă a legii de salarizare unitară, povestită de ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, acordă o cotă de maximum 30% din veniturile salariale pentru sporuri.

Teoretic. Practic, vom vedea ce mai rămâne din legea salarizării după ieșirea în stradă a polițiștilor. Pentru că, aceștia exact acest principiu s-ar părea că îl încalcă și anume raportul dintre sporuri și veniturile salariale. Este destul de complicată speța salariilor polițiștilor, dar un lucru este clar; aceștia revendică să le fie majorate sporurile și îndemnizațiile.

Și mai este o problemă. Logica legii de salarizare unitară este aceea de a crește salariile mai mici din piramida salarială. Adică, veniturile medicilor, profesorilor și funcționărilor din adminstrația locală. Din diverse motive, toți aceștia au rămas la periferia clasamentului salariilor din sectorul bugetar. Pentru a putea aduce un echilibru în salarizarea unitară este nevoie de un pact social: și anume, acela ca salariile mai mici să crească mai repede decât cele din vârful piramidei. Adică, este nevoie ca magistrații, diplomații, aviatorii sau personalul din armată să accepte să crească salariile profesorilor și medicilor, iar veniturile lor să stagneze.

Cererile polițiștilor aruncă în aer pactul. Protestele polițiștilor, poate justificate, pun sub semnul întrebării faptul că se va putea aplica în practică principiul că trebuie să crească salariile mici, iar cele mari să rămână la fel. Dacă acest consens nu se respectă, principiile legii salarizării unitare pot fi aruncate în aer.

Nu există aproape nicio îndoială că guvernul va reuși să găsească resurse financiare pentru a rezolva cererile salariale ale polițiștilor. În actuala exuberanță salarială, în care toată lumea primește câte ceva de la guvern, se vor găsi soluții și pentru salariile polițiștilor.

Problema este că în felul acesta se creează prima breșă în legea de salarizare unitară. Reprezentanții Fondului Monetar Internațional aflați în vizită în România și documentele Comisiei Europene avertizează asupra riscurilor care planează asupra bugetului. Dar cui îi pasă. Guvernul dă salarii mai mari la toată lumea.